Vasile Mocanu
Vasile Mocanu

Sittings of the Chamber of Deputies of March 12, 2013

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.30/2013
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of March 12, 2013

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.2 Vasile Mocanu - declaraţie politică intitulată "Cine inspectează Poşta Română";

 

Domnul Ioan Oltean:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Îl invit la microfon pe domnul deputat Mocanu şi îl rog să se pregătească pe domnul Dumitru-Verginel Gireadă, de la Grupul parlamentar al PNL.

Domnule coleg, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile Mocanu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia politică de astăzi am intitulat-o: "Cine inspectează Poşta Română?"

Starea economică deosebit de gravă a Poştei Române, o adevărată instituţie simbol a ţării noastre, este altă moştenire dezastruoasă a fostei guvernări. Dar cei care aproape au distrus această instituţie în ultimii opt ani vor să profite în continuare de ea.

Pe zi ce trece, ies la iveală cazuri asupra cărora planează foarte multe suspiciuni. Cele mai multe dintre acestea au coloratură politică şi demonstrează modul clientelar şi păgubos în care au fost împărţite instituţiile deconcentrate în vremea guvernării Partidul Democrat Liberal.

O astfel de situaţie se petrece şi în cadrul Poştei Iaşi. Odată cu desfiinţarea regionalei, postul de director a fost, la rândul său, desfiinţat, însă ocupantul lui s-a procopsit cu un alt loc călduţ. Este vorba despre un fost şi actual consilier judeţean din partea Partidului Democrat Liberal. În acest moment, fostul director este încă salariat al companiei pe un post de inspector, lucru confirmat chiar şi de către reprezentanţii CNPR.

Ca inspector, fostul director va trebui să vegheze la securitatea oficiilor poştale şi a ghişeelor şi să ţină legătura cu organele de poliţie în ceea ce priveşte planul de pază a unităţilor poştale. În ceea ce priveşte salariul, fostul director a declarat presei locale că va primi "cât primeşte un inspector obişnuit", dar că preferă să ţină valoarea micului salariu sub tăcere, ca să nu fie compătimit.

Din păcate, şi alţi directori falimentari de deconcentrate din vremea Partidului Democrat Liberal au recurs la aceleaşi şiretlicuri, după îndepărtarea partidului care i-a susţinut de la putere. Profitând de stranii încrengături politice, ei se adapă în continuare de la rezervorul de bani publici. Dacă acesta este modul în care sunt traşi la răspundere cei care au distrus economia românească, în ultimii ani, atunci mă tem de ce este mai grav pentru ţară.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Oltean:

Domnule deputat, vă mulţumim şi noi.