Parliamentary debates

Domnul Ioan Oltean:

Îl rog acum pe domnul deputat Ioan Stan, din partea Grupului parlamentar al PSD, să o prezinte şi pe domnul Virgil Delureanu, din partea aceluiaşi grup parlamentar, să se pregătească pentru a fi următorul la microfonul Camerei.

Stimate coleg, aveţi cuvântul.

Domnul Ioan Stan:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Vă spun şi eu bună dimineaţa dumneavoastră şi colegilor noştri şi o zi cât mai bună.

Declaraţia politică de astăzi se intitulează: "Pe cine nemulţumeşte Codul insolvenţei."

Ca piesă de rezistenţă în strategia de luptă împotriva rău-platnicilor, Codul insolvenţei a trezit nenumărate patimi, exprimate de nemulţumiţi în cele mai varii formule. Dacă n-am trăi în această lume şi n-am vedea ori n-am auzi cele mai ciudate istorisiri despre metodele născocite de cei în cauză pentru a nu-şi respecta obligaţiile faţă de bugetul statului, am putea crede că acest act normativ este o adevărată pacoste pe capul angajatorilor. Numai că realitatea înconjurătoare ne contrazice frecvent. Ştim că nu se plătesc contribuţiile prevăzute de lege la sănătate şi la pensii. Ştim că doar atunci când se întocmesc dosare de pensionare se fac aceste plăţi către buget şi se fac doar pentru persoana ce urmează a se pensiona. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu taxele pentru sănătate la o eventuală spitalizare.

Un alt aspect este cel relevat de faptul că deşi se spune că legea se aplică tuturor în aceeaşi măsură, adevărul este că multe firme cu situaţie financiară bună declanşau intenţionat procedura de insolvenţă tocmai pentru a nu plăti ceea ce datorau statului, în timp ce există şi buni contribuabili ce sunt concuraţi astfel neloial. S-a ajuns chiar ca, atunci când ANAF-ul controlează o firmă, aceasta să ameninţe cu intrarea în insolvenţă. Există firme care chiar se consideră deasupra legii şi în care însuşi managementul propriu este construit pe decizia de a nu se plăti statului ceea ce legea prevede. Aşa s-a făcut că insolvenţa, ca procedură legală, s-a transformat din instrument de echilibru între interesele creditorilor şi cele ale debitorilor într-un mod de evitare a plăţii datoriilor acumulate, de ocolire a plăţii creanţelor curente. Aceste lucruri s-au putut petrece şi din cauza lacunelor de legislaţie specifică, pe care codul vine să le înlăture. Şi pentru a consolida cele prezentate cu cifre, trebuie să spunem că gradul de recuperare a sumelor datorate bugetului consolidat nu a depăşit, în ultimii doi ani, 6% tocmai pentru că procentul celor care în perioada de observaţie sau de reorganizare îşi achitau datoriile curente a fost foarte mic. Cu alte cuvinte, firme care nu au plătit ani de zile ceea ce datorau statului şi-au declanşat cu bună ştiinţă procedura de insolvenţă, continuând să nu plătească nici măcar creanţele curente în această perioadă. Întâlnim în această postură firme din diverse domenii de activitate şi spuneam că cei care vorbesc în numele lor au acuzat iniţiatorii noului cod de cele mai abjecte intenţii, nesfiindu-se a-i învinovăţi de complot asupra libertăţilor democratice, ca de exemplu presupusa intenţie de a îngrădi în acest mod libertatea de exprimare prin mijloace media.

Ştim cu toţii că firmele care îşi desfăşoară activitatea în acest domeniu sunt organizate pe aceleaşi principii şi trebuie să respecte aceleaşi legi ca oricare alte firme. O exprimare mai directă ar fi că sunt afaceri ca oricare altele, existând într-un mediu de afaceri legiferat şi deci obligatoriu pentru toţi cei care îl animă. Ca să nu mai vorbim despre faptul că acuzaţia de îngrădire a libertăţilor mass-media vine din partea celui care cerea poporului nici mai mult nici mai puţin decât să boicoteze emisiunile unui anume post de televiziune care, ce-i drept, nu se îngrămădise a se ploconi la ivirea sa. Cum să nu-l nemulţumească un instrument legislativ care să permită Guvernului colectarea de sume posibil a fi folosite în binele românilor, dovedind şi pe această cale că-şi respectă angajamentele?!

Personal cred cu toată convingerea că legea este una pentru toţi, în fiecare ceas, în toată ţara, indiferent de simpatiile de moment, inclusiv în ceea ce priveşte insolvenţa. Şi mai cred că nu avem dreptul să uităm că evaziunea fiscală a atins cota de 14% din PIB, valoare care înseamnă toate cheltuielile bugetului de stat pe primele 5 luni ale anului 2013.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.