|
Doamna Alexandra Huţu: Bună dimineaţa, domnule preşedinte de şedinţă! Bună dimineaţa, distinşi colegi! Declaraţia mea politică de astăzi se referă la deciziile luate pe repede-nainte în ceea ce priveşte deschiderea tuturor şcolilor. Stimate colege, Stimaţi colegi, A început o nouă săptămână fără teste în şcoli. O nouă săptămână în care Ministerul Educaţiei şi Ministerul Sănătăţii nu sunt în stare să ofere această soluţie simplă de prevenire a transmiterii virusului, prin separarea elevilor şi profesorilor infectaţi de cei neinfectaţi. Probabil vor creşte din nou cazurile. Pentru că dacă elevii sau profesorii asimptomatici vor veni la cursuri, îi vor infecta, evident, şi pe ceilalţi elevi şi profesori, iar aceştia din urmă vor duce virusul acasă la ei în familii. În schimb, avem parte de alte decizii lipsite de fundament care nu fac decât să erodeze şi mai mult încrederea cetăţenilor în autorităţi. M-a surprins foarte mult refuzul Ministerului Sănătăţii de a aproba ordinul comun cu Ministerul Educaţiei pentru a permite şcolilor care nu îndeplinesc criteriul de 60% de vaccinare a personalului să poată susţine cursurile fizic, la o rată de infectare mai mică de 3 la mie. În opinia mea, pe care i-am transmis-o şi domnului ministru al sănătăţii, este profund incorect să-i sancţionăm pe elevi pentru decizia profesorilor lor de a nu se vaccina. Ce vină are elevul că nu s-a vaccinat profesorul şi de unde acest prag de 60%? Ce justificare există? De ce 60, şi nu 50 sau 70? Dacă nevaccinaţii sunt un pericol, atunci de ce este în regulă ca 40% să fie nevaccinaţi? De ce nu au făcut 100%? Dar este evident că nu e nicio justificare pentru acest prag, din moment ce, ştim bine, şi cei vaccinaţi pot transmite virusul la fel ca şi cei nevaccinaţi. De ce ne facem că nu vedem acest nonsens? Este o decizie absurdă, care nu face altceva decât să nască frustrări şi neîncredere la nivelul tuturor românilor. Cel mai grav este că înainte de a se lua o astfel de decizie, nimeni din Ministerul Educaţiei sau din Ministerul Sănătăţii nu s-a uitat pe situaţia şcolilor care nu vor putea îndeplini această condiţie. Câte dintre ele nu vor putea oferi condiţii adecvate pentru învăţământul online? Câţi dintre elevii care învaţă în aceste şcoli nu au acces la internet sau nu au tableta sau computerul necesare pentru învăţământul online? Nimeni nu a prezentat o astfel de situaţie. Din punctul meu de vedere, învăţământul online ar trebui interzis acolo unde fie şi măcar un singur elev nu are acces la tehnologia necesară. Ce vom face cu aceşti elevi? Îi condamnăm la lipsa educaţiei? Îi condamnăm la sărăcie şi analfabetism? Cum putem tolera această situaţie discriminatorie care practic distruge mii de destine de copii? Vă rog, distinşi colegi, să discutaţi în grupurile voastre parlamentare aceste aspecte şi cereţi ferm măsuri care să aibă elevul pe primul plan, aşa cum facem noi, parlamentarii PSD. Vă mulţumesc. Deputat al PSD Botoşani, Alexandra Huţu.
|