Maricel Popa
Maricel Popa

Sittings of the Chamber of Deputies of April 8, 2026

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.45/2026
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of April 8, 2026

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.2 Maricel Popa - declaraţie politică având titlul "Românii au nevoie de soluţii şi de protecţie, nu de tergiversări şi blocaje";

 

Doamna Natalia-Elena Intotero:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Invit la cuvânt pe domnul deputat Maricel Popa.

 

Domnul Maricel Popa:

Bună dimineaţa, doamnă preşedinte de şedinţă!

Bună dimineaţa, dragi colegi!

Declaraţia mea politică de astăzi va fi intitulată "Românii au nevoie de soluţii şi de protecţie, nu de tergiversări şi blocaje".

Decizia de a prelungi plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază până la data de 30 iunie este o măsură corectă şi necesară, pentru că vorbim de lucruri esenţiale: pâine, lapte, carne, ouă, ulei, legume, fructe, zahăr - exact produsele de care fiecare român are nevoie zilnic. Este vorba de bunuri fără de care viaţa de zi cu zi devine mult mai grea. Noi, Partidul Social Democrat, am înţeles asta şi am susţinut această măsură şi mă bucur că şi colegii din coaliţie au înţeles că avem dreptate.

Realitatea nu poate fi ignorată. Şi după plafonările anterioare preţurile s-au stabilizat sau chiar au scăzut la unele produse. Asta arată foarte clar că înainte s-a speculat pe spatele oamenilor. Nu e vorba de fluctuaţii normale, ci de profituri exagerate pe care le-au înregistrat companiile, în timp ce românii plăteau mai mult.

Deci se poate. Când statul vrea şi intervine, lucrurile se aşază. Plafonarea adaosului comercial a demonstrat că există instrumente reale pentru a proteja cetăţeanul şi pentru a preveni specula.

Dar problema nu se opreşte aici.

Este inacceptabil ce se întâmplă cu preţul la combustibil. De acolo începe tot lanţul de scumpiri: transportul se scumpeşte, producţia se scumpeşte, distribuţia devine mai scumpă şi, în final, tot noi plătim la raft. Dacă Guvernul a avut curaj să plafoneze adaosul la alimente, de ce nu are curaj să reducă real acciza la carburant? Această lipsă de decizie costă românii zeci de miliarde de lei pe an.

Adevărul este simplu.

Românii au plătit deja 1,4 miliarde de euro în plus în diverse domenii.

De exemplu:

- 800 de milioane de euro din episodul vaccinurilor;

- 600 de milioane de euro din supraîncasări din combustibil.

Companiile din energie au făcut profituri uriaşe. Statul a încasat mai mult din TVA şi accize.

Şi totuşi, pentru oameni ni se spune că "nu sunt bani".

Dar nu este lipsă de bani. Este lipsă de voinţă. Este lipsă de decizie politică.

Plafonarea la alimente este un pas bun şi necesar. Este un semnal clar că statul poate şi trebuie să intervină atunci când piaţa nu funcţionează corect. Dar fără reducerea semnificativă a accizei la combustibil - nu doar 30 de bani - această măsură rămâne doar jumătate de soluţie.

Românii au nevoie să ştie că există un stat care îi protejează de preţuri exagerate şi de profituri speculative. Au nevoie să ştie că guvernanţii sunt alături de ei, nu doar atunci când este vorba de încasări suplimentare pentru buget, ci şi când este vorba de puterea lor de cumpărare şi de viaţa lor de zi cu zi.

Românii nu mai au nevoie de explicaţii complicate sau promisiuni. Au nevoie de decizii corecte şi coerente. Şi au nevoie acum!

Vă mulţumesc.

Deputat de Iaşi, Maricel Popa.