|
Domnul Dan-Cristian Popescu: Bună ziua. Declaraţia politică: "Scopul politicii, căutarea binelui comun". Doamnelor şi domnilor deputaţi, Scopul politicii este căutarea binelui comun. Prin conceptul de "bine comun"- concept fundamental al politicii europene, nu înţelegem nici binele grupurilor de interese politice, nici doar binele propriului nostru electorat. Binele comun, pe care doar politicul îl poate impune, este acea limitare prin lege a libertăţilor individuale cu singurul scop de a proteja cetăţeanul de abuzurile posibile ale semenilor săi. Munca noastră este de cele mai multe ori una ingrată: binele comun al unui popor nu coincide de multe ori cu binele comun al unor grupuri de interese sau chiar al unor partide politice. În astfel de momente se face diferenţa dintre omul politic, dispus să se sacrifice pentru valorile binelui comun şi simplul politician. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Seniorul Corneliu Coposu, de la moartea căruia am comemorat 18 ani săptămâna trecută, a făcut tot timpul această diferenţă: între omul politic care nu face compromisuri când este vorba de binele comun şi politician. Ca politician ce s-a format în preajma seniorul Corneliu Coposu, promit să rămân loial unui astfel de exemplu şi unei asemenea moşteniri. Din păcate, în politica românească, interesele personale, frustrările şi complexele fac să nu putem vorbi de căutarea binelui comun de către clasa politică. Avem foarte mulţi politicieni şi prea puţini oameni politici. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Nu sunt primul care o spune, dar cred că merită repetat: statul român nu are o viziune cu privire la propriul său viitor şi al cetăţenilor săi. Politicile gândite de politicienii români par a fi gândite cel mult pentru 4 ani, cât să mai treacă un ciclu politic. Legile de impact pe termen lung, menite să rezolve probleme, sunt blocate, sunt întârziate, nu sunt considerate o prioritate. În schimb, prioritatea pare a fi un circ politic fără de sfârşit. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Mizele unui stat nu coincid tot timpul cu mizele personale ale unor politicieni. Pentru România şi viitorul ei, duelurile politicianiste, schimburile publice de replici acide şi jignitoare dintre politicieni nu pot fi considerate soluţii. Soluţia nu poate fi decât găsirea unei viziuni comune cu privire la viitorul acestei ţări şi apărarea libertăţilor şi intereselor tuturor cetăţenilor săi. Noi nu suntem chemaţi în politică să ne apărăm doar propriul electorat. Noi, ca parlamentari, nu suntem nici măcar condiţionaţi de vreun mandat imperativ, după cum chiar Constituţia, în articolul 69, o spune explicit. Suntem chemaţi să fim parlamentari ai României, ai întregii Românii, iar acest lucru trebuie să ne motiveze în ceea ce facem. Vă mulţumesc. Dan-Cristian Popescu, sectorul 2, Bucureşti.
|