Árpád-Francisc Márton
Árpád-Francisc Márton

Sittings of the Chamber of Deputies of May 16, 2018

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.82/2018
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of May 16, 2018

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.3 Márton Árpád-Francisc - omagierea preşedintelui fondator al Uniunii Democrate Maghiare din România, Domokos Géza;

 

Domnul Florin Iordache:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Domnul Márton Árpád.

Se pregăteşte domnul Paşcan.

Domnul Mihai Niţă, de la ALDE, a depus scris.

Video in format Flash/IOS

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule vicepreşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Acum 90 de ani s-a născut Domokos Géza, preşedintele fondator al Uniunii Democrate Maghiare din România, director fondator al Editurii Kriterion, care a avut un rol important în publicarea literaturii în limba minorităţilor naţionale, inclusiv a celei universale, respectiv, a celei româneşti, în traduceri în aceste limbi. Persoană considerată a fi un politician maghiar moderat, în declaraţiile adversarilor politici, prea moderat, care însă în textul românesc al Wikipediei apare că "a fost un susţinător al autonomiei regionale".

Permiteţi-mi, în încheiere, să citez câteva rânduri din gândurile sale, scrise în amintirea lui Nichita Stănescu.

"În Cimitirul Bellu, în apropierea locului de odihnă al lui Eminescu, când ţărâna a început să cadă în mormânt, peste sicriul lui Nichita, m-am gândit la cele din urmă vorbe ale ultimei noastre întâlniri. Eram sub o poartă, unde ne-am refugiat din faţa unei ploi de toamnă, declanşate brusc. Acolo am început să dau glas mâhnirii cum nu am făcut-o niciodată:

  • Ce frumos spui, Nichita: limba română este patria mea. Este un adevăr valabil pentru toţi oamenii şi toate limbile. Dar ştii, noi, ungurii ardeleni, după ce ne-am pierdut ţara istorică (...), mai nou suntem alungaţi şi din patria noastră de limbă (...). Ţi-a povestit cineva că de o vreme cenzorul taie din manuscrisele noastre termenul de limbă maternă?
  • Nu am auzit până acum - mi-a răspuns (...).
  • Dar tu, bătrâne, mai ţii minte ce ţi-am spus atunci, la prima noastră discuţie? Ţi-am spus că s-a isprăvit, finiş, nu mai poate trăi aici om care gândeşte.

De multe ori m-am gândit, în ultimii zece ani, îndeosebi în perioadele de exacerbare a xenofobiei, oare ce părere ar avea despre răcnetele instigatoare, «în numele limbii române şi a demnităţii naţionale», nepotul lui Hristea Stănescu, meşteşugarul iscusit prahovean, şi al lui Nikita Cereaciukin, nobilul cazac de pe Don".

Am şi eu o întrebare: oare ce părere ar avea domnul preşedinte despre discursurile exacerbate de astăzi?

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc, domnule coleg.