Viorel Salan
Viorel Salan

Sittings of the Chamber of Deputies of March 29, 2022

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.47/2022
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of March 29, 2022

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.3 Viorel Salan - declaraţie politică intitulată "România ştie ce este demnitatea";

 

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Domnul deputat Viorel Salan.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Salan:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Doamnelor şi domnilor colegi,

"România ştie ce este demnitatea"

Războiul de la graniţele României este cel mai grav conflict militar din Europa, de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial. Rusia a atacat Ucraina printr-o acţiune militară brutală şi a distrus astfel pacea Europei. În prezent, are loc cea mai mare criză umanitară din ultimii 70 de ani. Peste 3,7 milioane de refugiaţi au părăsit până acum Ucraina. Mulţi dintre ei au trecut şi prin România. Şi, desigur, interdependenţa economică globală a dus la extinderea crizei energetice post-pandemice.

Dar lumea îşi revine din şocul iniţial. La o lună de la declanşarea invaziei Rusiei în Ucraina, pentru prima dată în istorie, o confruntare militară ce ar fi fost considerată altădată locală este o preocupare comună pentru statele lumii. Este urmarea directă a modului interdependent în care economia mondială funcţionează acum. Lucru demonstrat şi de rezoluţia adoptată săptămâna trecută de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, votată cu majoritate copleşitoare de statele membre, inclusiv de România.

Intervenţia militară a Rusiei în Ucraina a transformat fundamental în aceste patru săptămâni mediul de securitate. Toate avertismentele care indicau Rusia ca un pericol iminent în regiunea Mării Negre s-au confirmat.

Dar noua situaţie geopolitică a găsit Alianţa Nord-Atlantică mai unită ca oricând, iar Summitul extraordinar NATO de săptămâna trecută a fost răspunsul aşteptat şi adecvat în faţa noii provocări.

Liderii NATO au convenit că trebuie oferit sprijin suplimentar Ucrainei, ajutând la susţinerea dreptului fundamental la autoapărare. S-a decis, de asemenea, întărirea flancului estic al Alianţei, consolidând prezenţa NATO aici. În acest sens, au fost aprobate patru noi grupuri de luptă NATO - în România, Bulgaria, Ungaria, şi Slovacia. Acestea se adaugă celor patru care se află deja în ţările baltice şi în Polonia. Şi nu în ultimul rând, o serie de naţiuni, printre care şi România, au anunţat creşterea cheltuielilor militare.

Acum, când vorbim, poporul ucrainean rezistă cu hotărâre şi curaj, luptând unit pentru libertate şi un viitor mai bun. Iar România este solidară cu Ucraina.

Da, România ştie ce este demnitatea şi va fi alături de Ucraina în momente cruciale şi al aderării la Uniunea Europeană.

România va promova mereu pacea şi valorile europene. România suntem noi.

Viorel Salan, deputat din partea Partidului Social Democrat, Hunedoara.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.