|
Domnul Viorel Salan: Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Doamnelor şi domnilor colegi, Declaraţia mea politică de azi am intitulat-o "Parlamentul sprijină cu legi o economie sustenabilă pentru România". Termocentrala de la Mintia a fost închisă după 52 de ani de funcţionare. Nimic nu a fost pus în loc. Centrala de la Mintia-Deva a fost a treia, ca mărime, din România, având o capacitate de 1.285 de megawaţi. Termocentrala de la Paroşeni se va închide şi ea, în paralel cu minele de la Livezeni şi Vulcan. Nimic nu a fost pus în loc. Tocmai de aceea, este absolut binevenită legea promulgată recent şi care stabileşte obiectivele de investiţii pentru finalizarea unor amenajări hidroenergetice în curs de execuţie. Este, de fapt, o lege pentru independenţa şi securitatea energetică a ţării. Toate obiectivele au fost evaluate şi de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării şi au fost declarate vitale pentru securitatea energetică a României. Pe lista proiectelor de interes naţional, importante pentru a asigura securitatea naţională de care ţara noastră are nevoie, se află şi amenajarea hidroenergetică a râului Jiu, pe sectorul Livezeni - Bumbeşti. Lucrările la această hidrocentrală au început în 2004 şi sunt realizate în proporţie de circa 90%. Ar fi o eroare gravă să lăsăm în paragină acest obiectiv economic ce ar putea alimenta cu energie electrică aproximativ 100.000 de locuinţe din Valea Jiului, mai ales că este folosită o sursă de energie regenerabilă, cum este cea a apei, în concordanţă cu directivele Uniunii Europene de reducere a poluării. Desigur, au şi apărut voci alertate ale activismului de mediu care contestă şi protestează. Agitaţia gălăgioasă este acum la modă. Dar în aceste mesaje există o linie fină de demarcaţie între responsabilitatea onestă şi retorica mai mult sau mai puţin ipocrită. Trebuie să mai fac aici o observaţie. Cei mai mari naturalişti ai perioadei recente şi prezente au evitat sistematic polemicile agresive şi patetice şi nu au pichetat nicio instituţie publică, fluturând pancarte dogmatice. Fără să acuze pe nimeni, mesajele lor au inspirat generaţii întregi şi le împărtăşim şi azi. Deci politicile de mediu sunt necesare, deoarece activităţile umane au un impact semnificativ asupra mediului şi suntem conştienţi de acest fapt. Legea despre care am vorbit este tocmai o dovadă a acestei viziuni comune, responsabile, a Parlamentului şi Guvernului României. Viorel Salan, deputat al PSD de Hunedoara. Vă mulţumesc.
|