Mircea Lubanovici
Mircea Lubanovici

Sittings of the Chamber of Deputies of March 25, 2014

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.36/2014
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of March 25, 2014

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.4 Mircea Lubanovici - declaraţie politică intitulată "Ministerul Transporturilor, încă un eşec al acestei guvernări";

Video in format Flash/IOS

Domnul Dan-Ştefan Motreanu:

Îl invit la microfon pe domnul deputat Mircea Lubanovici. Se pregăteşte domnul deputat Horia Grama.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mircea Lubanovici:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Onorat prezidiu,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declaraţia mea politică de astăzi am intitulat-o "Ministerul Transporturilor, încă un eşec al acestei guvernări".

Cu mâhnire constat că România primeşte un alt semnal negativ din partea autorităţilor europene. De data aceasta, Comisia Europeană ne transmite clar că programele operaţionale legate de transport nu vor fi aprobate atât timp cât Guvernul român nu redactează Master-Planul pentru Transport.

Stimaţi guvernanţi,

Un apel atât de clar nu trebuie ignorat. În mod evident, performanţele actuale ale ministrului transporturilor nu sunt evaluate favorabil. Putem adăuga astfel şi acest domeniu la lista lungă a nereuşitelor acestui Guvern, nereuşite sancţionate, iată, în mod clar şi răspicat de Uniunea Europeană. Consider că este de-a dreptul jenant să mai alăturăm conceptul de performanţă de cel al guvernării actuale, în condiţiile în care în fiecare domeniu autorităţile europene vă îndeamnă să vă faceţi treaba. Dacă săptămâna trecută România era singularizată negativ din punctul de vedere al controlului plăţilor în agricultură, iată că acum primim semnale nefavorabile şi pentru transporturi.

În împrejurările în care membrii Comisiei Europene ne-au transmis clar că Master-Planul este o condiţie esenţială pentru investiţiile europene în perioada 2014-2016, este ridicol ca Guvernului să i se atragă atenţia că fondurile europene în transporturi ar putea fi blocate dacă acest document nu este realizat. Mă întreb dacă, în acest caz, vina va fi tot a preşedintelui ţării sau a PDL-ului, şi nu a lipsei dumneavoastră de interes şi profesionalism.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Pentru stenogramă, aş vrea să vă informez că am mai depus astăzi încă o declaraţie politică pe care am intitulat-o "Cum combatem munca la negru".

Sunt deputatul PDL, Colegiul nr.3 Diaspora, Mircea Lubanovici.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Dan-Ştefan Motreanu:

Mulţumesc.