Emil-Marius Paşcan
Emil-Marius Paşcan

Sittings of the Chamber of Deputies of March 14, 2017

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.41/2017
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of March 14, 2017

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.4 Emil-Marius Paşcan - declaraţie politică intitulată "Otrava autonomiei etnice este răspândită de la Târgu Mureş";

 

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Domnul deputat Emil Paşcan. Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Emil-Marius Paşcan:

Vă mulţumesc.

Doamnă preşedinte de şedinţă,

Distinşi colegi,

Declaraţia mea politică se intitulează: "Otrava autonomiei etnice este răspândită de la Târgu Mureş".

În programul politic al Partidului maghiar era inclusă, încă din 1922, prevederea conform căreia: "Acolo unde nu era posibilă autonomia teritorială, să se acorde autonomie administrativă". De atunci, liderii maghiarimii au urmărit consecvent acest obiectiv politic. În Transilvania de Nord, după odiosul "Diktat de la Viena", în anii care au urmat, românii au avut parte de un cumplit pogrom etnic. Ne blestemă străbunii martiri, din mormintele lor, dacă vom uita vreodată acest genocid al urii îndreptat împotriva "vinovăţiei" de a fi român.

Ulterior, într-o Transilvanie ocupată de sovietici şi administrată de foşti funcţionari horthyişti maghiari, proaspăt deveniţi comunişti, maghiarimea s-a bucurat de importante privilegii. Mai mult, huzurul asupritor asupra populaţiei româneşti a continuat între anii 1952-1968, când în centrul României a existat o regiune autonomă maghiară constituită după modelul sovietic.

A fost un experiment criminal pentru români, impus de dictatorul sovietic Stalin, la presiunea liderilor comunişti de la Budapesta.

Astăzi, prin proiectul promovat politic cu agresivitate, de autonomie a aşa-zisului "Ţinut Secuiesc", nu se doreşte de fapt obţinerea unor noi drepturi pentru maghiari, ci este vădit un "naţionalism lingvistic" care revendică un teritoriu etnic exclusivist, de tip federal sau colonial.

În studiile geopolitice de dată recentă, "naţionalismele lingvistice" sunt considerate primejdioase, întrucât tind să rupă din unitatea spaţiului naţional "enclave", "teritorii", pe care să le considere "spaţii ale etniei", "teritorii etnice", ceea ce va duce la utilizarea "politicilor etnice" ca "politici secesioniste".

După 1989, principala preocupare a majorităţii liderilor maghiari postdecembrişti a fost aceea de a înălţa ziduri între români şi maghiari, şi nu de a construi punţi între cele două identităţi culturale. Faptic, paşii pentru înfăptuirea autonomiei "secuimii", bazată pe criterii etnice, au început cu domeniile învăţământului, culturii şi administraţiei publice locale şi au continuat consecvent prin realizarea "bazei economice" a autonomiei, atât prin retrocedarea imobilelor, terenurilor agricole şi a pădurilor - inclusiv proprietăţile composesorale, cât şi prin privatizarea societăţilor comerciale de stat şi înfiinţarea unor noi societăţi private cu capital maghiar, în domeniile: industriei, turismului, comerţului, agriculturii ş.a.m.d.

Totodată, s-a urmărit constant separarea şcolilor pe criterii etnice, cu efecte dramatice asupra profesorilor şi elevilor, iar acum procesul de învăţământ în aceste şcoli are puternice trăsături etnocentriste.

Mulţi dintre absolvenţii şcolilor cu predare în limba maghiară...

Video in format Flash/IOS

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Vă rog să încheiaţi!

Video in format Flash/IOS

Domnul Emil-Marius Paşcan:

Astăzi, în judeţele Harghita şi Covasna, cei care au nevoie de protecţie pentru a-şi conserva şi afirma identitatea etnică, pe cale de dispariţie, sunt chiar românii minoritari, şi nicidecum maghiarii.

În timp ce România este preocupată de asigurarea unui climat de convieţuire interetnică, în consens cu legislaţia şi practica europeană, toate formaţiunile politice care reprezintă minoritatea maghiară din România au înscris în programele lor politice dezideratul autonomiei teritoriale pe criterii etnice, iar municipiul Târgu Mureş este tot mai des, din păcate, spaţiul lor de manevră pentru răspândirea otrăvii separatiste.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Video in format Flash/IOS

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Mulţumesc frumos.