Parliamentary debates

Domnul Florin Iordache:

Îl invit, în continuare, pe domnul Marius Paşcan, Grupul PMP.

Din partea colegilor neafiliaţi, doamna Oana Bîzgan.

Domnul Emil-Marius Paşcan:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Bună dimineaţa, distinşi colegi.

Declaraţia mea politică se intitulează "După cum arată şcoala astăzi, aşa va arăta societatea de mâine...".

În România există două domenii vitale supuse insistent şi consecvent unui proces de reformă - învăţământul şi sănătatea, care cu cât sunt mai abitir recalibrate demagogic şi politicianist, cu atât funcţionează mai defectuos şi anapoda. Adică, la modul concret, excesul de reforme în educaţie a condus către o situaţie precară a infrastructurii şcolare, politizarea managementului unităţilor de învăţământ, o arhitectură curriculară supradimensionată şi excesiv teoretizată, sporirea constantă a abandonului şcolar, iar procentele de reuşită la examenele naţionale nu trec de 50%, şi, din păcate, numărul studenţilor s-a redus la jumătate în ultimii ani.

"Viitorul unei naţiuni este hotărât de modul în care aceasta îşi pregăteşte tineretul", afirma încă din secolul al XVII-lea marele umanist olandez Erasmus. Cum pregătim însă tinerele generaţii, când la cârma educaţiei stau miniştri care se fac remarcaţi prin "cearta" cu cartea şi limba română?! Unul şi-a aflat renumele "genunche", iar celălalt "pamblică", vădind calitatea lor de corigenţi la limba română. I-a interesat oare pe aceşti "iluştri" PSD-işti şi politruci că Academia Română a elaborat un studiu, precum şi o proiecţie privitoare la evoluţia şi dezvoltarea învăţământului şi a educaţiei din România pentru următorii 20 de ani? Evident, nu!

În primul rând, constată Academia Română, nu a fost identificată şi conştientizată elementar imaginea marii grile de valori care trebuie să însoţească formarea viitorului cetăţean din România, a ţintei viitorului - nu e clar nici pentru părinţi, nici pentru profesori ce, cum şi cât vrem să ştie copiii noştri când vor ieşi din şcoală sau dintr-un ciclu de învăţare. Programa şcolară este percepută de toţi actorii implicaţi - elevi, profesori, părinţi - ca fiind supraîncărcată şi cu relevanţă scăzută pentru viaţa de adult şi piaţa muncii. În context, tendinţa de deprofesionalizare şi scădere a prestigiului şcolar şi social, în privinţa profesiei, au redus interesul pentru cariera didactică, iar subfinanţarea sistemului naţional de formare a personalului didactic este un factor cronicizat.

Nu există stimulente concrete pentru indivizi sau pentru angajatori, care să motiveze participarea la învăţare pe tot parcursul vieţii, deşi statul câştigă cu atât mai mult cu cât are o forţă de muncă mai educată şi mai pregătită pentru inserţia profesională. Rata de participare la educaţie pe tot parcursul vieţii ne situează pe ultima poziţie din Europa.

Vorbim, în concluzie, de lipsa de continuitate în luarea deciziilor şi subordonarea excesivă a acestora politicului. Asistăm la schimbarea continuă a factorilor de decizie şi inconsistenţa acţiunilor susţinute prin legi, care nu asigură continuitate şi consecvenţă, determinând apariţia fracturilor în sistemul de educaţie. În consecinţă, auzim vorbindu-se adesea de educaţie ca prioritate naţională şi care ar putea constitui un veritabil proiect de ţară în acest an Centenar, dar în realitate nu se schimbă nimic.

Din păcate, după cum arată şcoala astăzi, aşa va arăta societatea de mâine şi avem suficiente motive de îngrijorare.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Deputat al PMP de Mureş, Marius Paşcan.

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc.