Parliamentary debates

Domnul Marilen-Gabriel Pirtea:

Domnul deputat Constantin Codreanu.

Se pregăteşte domnul deputat Daniel Olteanu, Grupul parlamentar ALDE.

Domnul Constantin Codreanu:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Bună dimineaţa, distinşi colegi.

Voi vorbi astăzi ca fiu spiritual al Bisericii Ortodoxe Române şi, implicit, al Sfintei Mitropolii a Basarabiei.

Hotărârea Patriarhiei de Constantinopol, din 11 octombrie, privind chestiunea bisericească ucraineană, precum şi regretabila întrerupere unilaterală de către Moscova a comuniunii euharistice cu Patriarhia Ecumenică, la 15 octombrie, menţine vie atenţia noastră.

Războiul bisericesc dintre Rusia kieveană şi Rusia moscovită nu se termină aici. Moscova demonstrează că nu mai poate controla bisericeşte Ucraina şi nici nu poate acorda protecţie efectivă minorităţii etnice ruse din Ucraina. Astfel, adânc frustrată, Moscova a ales calea autoizolării.

Cei jumătate de milion de români ortodocşi din Ucraina s-au pomenit din nou între două focuri şi, dacă nu revin la sânul Bisericii Ortodoxe Române, de unde au fost smulşi de criminalul Stalin şi uzurpatoarea Patriarhie Rusă, riscă să devină o victimă uşoară a ucrainizării forţate prin biserică.

Nerecunoscuta Patriarhie de Kiev a preluat reflexele imperiale ale Patriarhiei Moscovei şi, încă din 2005, a înfiinţat o aşa-zisă "Eparhie Ortodoxă a Moldovei de Est a Patriarhiei Kievului şi a întregii Rusii-Ucraine", revendicând, cu de la sine putere, o frontieră canonică pe Prut, hirotonind un episcop, iar acum declarând, prin gura fostului agent KGB, Filaret Denisenko, că "după unificarea Bisericii, slujbele şi predicile se vor ţine în mare parte în limba ucraineană". Asta, în condiţiile în care Patriarhia Română oblăduieşte un Vicariat Ortodox Ucrainean de stil vechi, cu slujbele şi predica sută la sută în limba ucraineană.

Ni se spune clar că cele 126 de biserici ortodoxe româneşti actuale din Ucraina ar urma să aibă în scurt timp soarta celor 77 de şcoli româneşti ameninţate de tăvălugul ucrainizării forţate.

Nu suntem împotriva unei autocefalii pentru ortodocşii ucraineni. Conflictul nu ar fi existat dacă Patriarhia Moscovei şi-ar fi călcat pe orgoliul imperial şi ar fi acordat această autocefalie în anul 1992, când ea a fost cerută, cu drept temei, în baza principiului etnic de organizare a bisericilor locale, stabilit de Canonul 34 apostolic. Agrearea ideii de autocefalie pentru ortodocşii ucraineni presupune însă şi dreptul ortodocşilor români din Ucraina de a reveni la sânul Bisericii Ortodoxe mame. Acum e momentul.

Populaţia Ucrainei este pluriconfesională şi multietnică, iar statul ucrainean nu-i poate opri pe românii din actualele ei frontiere să revină în comuniunea Bisericii Române, dacă aceştia şi-o doresc, în condiţiile în care Biserica Rusă nu-i poate apăra de ucrainizare, cum nu le poate apăra nici pe cele 10 milioane de etnici ruşi din Ucraina.

Noile realităţi istorice ne arată cât se poate de clar că reactivarea Mitropoliei Bucovinei cu sediul la Suceava, ca parte a Patriarhiei Române, şi înfiinţarea în cadrul ei a unei episcopii româneşti pentru românii din ţinutul Herţa, ca şi pentru cei din nordul Bucovinei, este o necesitate obiectivă, justificată istoric, etnic şi canonic.

De asemenea, considerăm necesar ca Biserica Ortodoxă Română să angajeze discuţii frăţeşti cu Patriarhia de Constantinopol pentru desfiinţarea oficială a episcopiei din Republica Moldova, a aşa-zisei Patriarhii a Kievului.

Etnicii polonezi şi maghiari romano-catolici din Ucraina, ca şi ucrainenii greco-catolici ţin de jurisdicţia papală, etnicii ruşi vor ţine de jurisdicţia moscovită şi după ce Constantinopolul le va acorda ucrainenilor mult dorita autocefalie, iar etnicii români ortodocşi trebuie să revină sub jurisdicţia Patriarhiei Române. Aşa e corect canonic, aşa e moral, aşa e cu dreptate.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Vă mulţumesc.

Domnul Marilen-Gabriel Pirtea:

Mulţumesc frumos.