|
Domnul Mihai-Cătălin Botez: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Dragi cetăţeni ai României, Am propus spre dezbatere un proiect de lege care presupune ca cetăţenii participanţi la trafic să poată trimite, sesiza către Poliţia Română diverse abateri de la regulile de circulaţie pe care le surprind cu aparatele montate în maşină - camere de bord sau poate chiar telefoane mobile ale celorlalţi pasageri. Această idee cred că ne-ar ajuta să sesizăm, de fapt, neregulile şi să ajutăm cumva prin acest comportament preventiv. Avem nevoie ca, după o perioadă, să spunem, de contravenţii mai numeroase, să putem ajunge la un comportament preventiv din partea participanţilor la trafic. Există un sistem similar, care funcţionează deja în Anglia şi în alte câteva ţări, şi cred că am putea beneficia deja de avantajele tehnologiei, şi cu acest sistem - integrat, desigur, cum trebuie de către autorităţi - străzile din România ar putea fi mai sigure. O statistică din anul 2017 ne pune pe primul loc în ceea ce priveşte mortalitatea pe şosele. În 2017 s-au produs 8.696 de accidente rutiere grave. Au fost implicate 8.285 de persoane, şi dintre acestea 1.913 şi-au pierdut viaţa. Nu este în regulă şi cred că ar trebui să luăm act de această situaţie, iar această lege ar putea ajuta. Am pus în dezbatere publică acest proiect, se găseşte deja în presă, există pe pagina mea de Facebook şi pe site-ul meu. Pe colegi şi pe cetăţeni îi invit să consulte acest proiect, şi, în măsura în care se consideră că va fi unul util, poate că vom ajunge să facem o lege din această iniţiativă. Nu consider că deţin adevărul absolut, dar pe cei interesaţi îi invit să verifice proiectul de lege şi, în măsura în care se poate, să-şi aducă aportul, prin amendamente şi, desigur, prin susţinere. Vă mulţumesc mult. Mihai Botez, deputat al USR de Vaslui.
|