|
Domnul Corneliu Bichineţ: Dacă un om are venele deschise, în mod dureros şi cert, sângerează, i se sleiesc puterile, este vlăguit, agonizează şi, într-un final, moare. România, în aceste vremuri, este aidoma omului cu venele deschise. Nu pierde sânge, ci, la fiecare oră, 8-9 oameni din ţara aceasta frumoasă şi blagoslovită de Dumnezeu, pleacă departe, tot mai departe, să-şi găsească norocul. Muncitori din România fac muncile în Franţa, în Germania, în Spania, în Olanda, în Belgia, în Anglia, în Grecia. Şi s-ar părea că cele peste 4 milioane de români care au plecat în ultimii ani de aici nu se vor mai întoarce prea curând sau nu se vor întoarce niciodată acasă. Numai Siria ne-a întrecut în ceea ce priveşte exodul populaţiei, dar acolo a fost război. La noi lucrurile acestea se întâmplă în vremuri de pace. Statisticile arată că am pierdut în această perioadă 16.000 de medici. Toată lumea ştie că poporul acesta este bolnav. Este o populaţie îmbătrânită care are nevoie de specialişti. Pe lângă medicii care au plecat de aici şi care nu se mai întorc, România a pierdut 220.000 de ingineri în care ţara a investit bani. Foarte, foarte mulţi bani. Un alt subiect pe care îl abordez, la această declaraţie politică, este situaţia Comcereal Vaslui, una din firmele pe care renumitul arbitru internaţional Adrian Porumboiu o ridicase la rang de cea mai mare exploataţie agricolă din Europa, care lucra 60.000 de hectare de teren, cu performanţe uluitoare. Această firmă a fost luată subtil de câţiva aventurieri basarabeni care au nenorocit ţăranii din judeţul Vaslui. Acum la noi este o situaţie aidoma celei din 1907 - la Hurdugi, la Hoceni, la Dimitrie Cantemir, la Băceşti, la Dumeşti, oamenii sunt în pragul revoltei pentru că de trei ani de zile, de patru ani de zile nu şi-au mai primit arenda pentru pământul pe care îl deţin şi l-au dat la exploataţie. Fac apel la ministrul de interne Carmen Dan, la avocatul poporului, la şeful ANAF, să descindă în judeţul Vaslui şi să pună ordine în lucruri, pentru a stopa o situaţie ce riscă să devină alarmantă, şi nimeni nu ştie încotro va duce atunci când ţăranii nu vor mai putea răbda. Voi încheia, aşa cum am promis, precum Cato cel Bătrân. "Cartagina trebuie distrusă", spunea acesta. Eu spun - Spitalul Orăşenesc Negreşti-Vaslui, trebuie redeschis. Vă mulţumesc. Corneliu Bichineţ, PMP, Vaslui.
|