|
Doamna Cătălina Ciofu: Mulţumesc. Declaraţia mea politică se intitulează "Lumea viitorului, o lume digitală". Trăim într-o lume care se schimbă în faţa ochilor noştri. O lume, în mod evident, post-industrială, o lume a informaţiei. O lume în care abilitatea de a gestiona date şi de a crea produse intelectuale noi, pe baza respectivelor date, depăşeşte deja importanţa abilităţilor umane şi manuale. Şi, mai mult decât atât, inteligenţa artificială vine doar să complice un tablou deja suficient de complex. Problema acestei lumi digitale care vine peste noi - şi, de fapt, în care unii dintre noi trăiesc deja - este rolul omului, şansele fiecăruia dintre noi. Desigur, în cazul în care proliferarea inteligenţei artificiale va conduce la eliminarea necesităţii anumitor categorii de angajaţi, venitul universal garantat este una dintre soluţiile cel mai frecvent propuse. Însă, ca liberal, nu pot fi de acord ca aceasta să fie prima ori singura soluţie. Ca liberal, nu cred în necesitatea asigurării subzistenţei, căci omul este făcut pentru mai mult decât atât, ci în protejarea posibilităţilor de ascensiune ale fiecărui individ, de manifestare a iniţiativei şi a talentului său, în posibilitatea fiecăruia dintre noi de a-şi urmări, în ultimă instanţă, propria fericire. Aşadar, care este secretul păstrării omului, în toată splendoarea acestuia, în centrul lumii digitale? În mod evident, educaţia. Atât educaţia, în general, cât şi, mai ales, educaţia digitală. Aceasta pentru că lumea digitală are atât avantaje, cât şi dezavantaje, ca orice altceva, de altfel. Şi, dacă dezavantajele sunt reprezentate de posibila diminuare a utilităţii economice a multora dintre noi, avantajele, întrucâtva corelative, sunt reprezentate de multiplicarea exponenţială a posibilităţilor de acţiune. Însă aceste posibilităţi nu vor mai depinde, ca până acum, de posibilităţile materiale ori de sistemul relaţional, ci de educaţie. Gândiţi-vă la digitalizare ca la un fel de democratizare a lumii afacerilor. Desigur, noi vrem ca lumea liberei iniţiative să fie deschisă mereu pentru toţi cei care doresc să o practice. Însă, în realitate, nu se întâmplă mereu aşa. Factori precum educaţia, ereditatea, condiţiile familiale, capitalul disponibil etc. sunt determinanţi pentru succesul în afaceri. Însă în lumea digitală capitalul iniţial este derizoriu: un terminal decent. Ceea ce contează este ideea şi abilitatea de a o pune în practică. Iar acest lucru se dobândeşte doar prin educaţie digitală. De cealaltă parte, competenţele pe care va trebui să le dovedească angajatul viitorului că le deţine sunt tot cele digitale. Aşadar, educaţia digitală este nu doar o necesitate, ci o şansă uriaşă - şansa de a ieşi cu adevărat din sărăcie. Viitoarea aplicaţie de milioane de dolari poate fi creată chiar de un copil dintr-un sat de munte, însă numai sub condiţia ca acel copil să deţină o suficientă bază de cunoştinţe digitale. De aceea, alfabetizarea digitală trebuie să reprezinte o prioritate în procesul educaţional din România, pentru că este absolut necesară, pentru că este şansa noastră. Tuturor celor care înţeleg importanţa educaţiei şi sunt conştienţi că, deşi rezultatele investiţiilor în educaţie se văd în timp îndelungat, ...
|