Parliamentary debates

Domnul Ioan Oltean:

La microfon îl invit pe domnul deputat Nicolae Bud şi îl rog pe domnul deputat Márton Árpád, din partea Grupului UDMR, să se pregătească.

Domnule coleg, vă rog.

Domnul Nicolae Bud:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Solicit îngăduinţa domniilor voastre pentru a evoca împreună memoria unui mare dispărut, Înalt Preasfinţia Sa Bartolomeu, până mai ieri Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului.

Mi-a fost dat să-l cunosc pe Înalt Prea Sfinţia Sa, să-i privesc de aproape chipul său tăiat în stâncă, dominat de ochi sfredelitori, să-i ascult glasul modulat după gând, cu profunzimi de neuitat, să-i ascult predicile.

Înainte de a avea norocul întâlnirilor cu diverse prilejuri, acumulasem destule cunoştinţe despre viaţa de martir a celui pus, în 1993, în jilţul arhiepiscopal de pe Someş, fiind desemnat Arhiepiscop al Vadului Feleacului şi Clujului.

Existenţa sa îmi pare o mirifică ţesătură întocmai covoarelor migălite cu răbdare, pricepere şi farmec, de mâna gospodinelor din Oltenia natală. Un câmp plin de mari reuşite în varii segmente ale vieţii celui ştiut sub numele pe care şi-l va menţine şi ca scriitor - Valeriu Anania.

Cel de sus l-a hărăzit cu înzestrări de admirat şi invidiat, regăsite în activităţi desfăşurate decenii la rând.

S-a stins din viaţă cu doar câteva săptămâni înainte de a atinge vârsta de 90 de ani.

A învăţat cu nesaţ şi bucuria de a cunoaşte cât mai multe. A ţinut să împletească, pe cât de asiduu, pe atât de fericit, felurite domenii ale cunoaşterii. A zăbovit, în egală măsură, asupra cărţii de şcoală şi a celei bisericeşti.

Elevul din liceele capitalei, "Dimitrie Cantemir" şi "Mihai Viteazul", s-a alăturat adolescentului studios de la Seminarul Teologic Central.

În capitala Ardealului, revenit la patria-mamă, la Cluj, a fost student la medicină, ca şi la Conservatorul de muzică.

Va deveni licenţiat în teologie, devine cadru didactic la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti.

Rememorez cu admiraţie setea de carte a tânărului Valeriu Anania, caut cu emoţie la câte a reuşit să înscrie în biografia sa acest cărturar de mare suprafaţă.

În 1942, în plin război, s-a călugărit la Mănăstirea Antim din Bucureşti, moment în care preia şi numele sub care l-am cunoscut pe ultimul drum - Bartolomeu.

Se scria, astfel, prima filă a unei trăiri sub semnul crucii şi în slujba ei de către cel ce va rămâne în mintea noastră ca unul dintre clericii ortodoxiei române.

Spre cinstea lor, marii librari din capitală şi-au împodobit vitrinele, în ultimele zile, gest de omenesc respect, în memoria marelui dispărut, cu volume semnate de scriitorul Valeriu Anania.

Am eu însumi, în biblioteca de familie, poezii şi proză, volumele de teatru, memorialistica sa. Condeiul s-a înflăcărat de timpuriu. Povestea undeva că prima piesă de teatru i s-a jucat la vârsta de 16 ani, la Teatrul liric, aflat cândva la intrarea în Cişmigiu. A dispărut sub bombardament.

În blocul de cărămidă roşie, construit pe acelaşi loc, într-o garsonieră, şi-a avut ultima locuinţă bucureşteană regretatul cleric.

Tipografic debuta în 1936, în "Vremea". Lângă încăpătorul raft de bibliotecă beletristică încredinţat posterităţii, Înalt Preasfinţia Sa a lăsat în urmă o impresionantă listă de temă bisericească. Piesa de mare frumuseţe, briliant strălucind peste înălţimi precum Crucea de pe Caraiman, rămâne biblia publicată în 2001. A trudit îndelungat pentru a ne-o face înţeleasă în cel mai curgător şi plin de parfum grai românesc.

Acest om, croit să mute munţii din loc, s-a văzut trimis la ocnă şi pus să mărunţească piatră cu apă până la piept, în subteran. Era la vârsta făcută pentru fixarea în rame de diamant a viselor. El era condamnat la 25 de ani de muncă silnică. Hazardul dorise să-l pună la cazne şi mai de tânăr; prima arestare se produsese cu mult timp înainte.

Te întrebi cum a reuşit să reziste la toate câte i-au stat în cale. Răspunsul îl găsim în admirabilul volum de memorii. Citind, ai în faţa ochilor un trup voinic, adunat în el, în faţa Celui de sus, căruia ţine să-i mărturisească toate prin câte a trecut.

Vreme de mai mulţi ani, părintele Anania s-a aflat în America, în serviciul Arhiepiscopiei Ortodoxe Misionare de dincolo de ocean.

Îmi spunea un prieten care l-a vizitat la Catedrala Sfânta Treime din Detroit şi mai apoi chiar în locuinţa din complexul parohial, arhimandritul Bartolomeu lucra alături de arhiepiscopul victorian, sosit aici după perioada de la Sfântul Mormânt.

Două detalii l-au reţinut pe acest prieten al meu. În dormitorul de tot modest al arhimandritului, încadrat şi secretar eparhial şi consilier cultural, patul sta acoperit peste zid de o velinţă oltenească. "Este lucrată de mama mea şi a făcut parte din zestrea ei de nuntă. Sora mi-a dat-o mie şi o am aici, sub priviri", se mărturisea mitropolitul.

La capul patului, sprijinită de perete, în colţ, o nuia de salcie, prelungă avea agăţată în partea de sus o punguţă de stofă. "Este o mână de pământ din ograda casei părinteşti...", spunea, ca pentru sine, cu glas stins, gazda.

Auzind aceste amănunte, mă simt la locul meu, rostind în încheierea acestor fraze de aducere aminte spusele celui trecut în lumea de dincolo: "Niciodată nu m-am împăcat cu gândul că trupul meu s-ar putea odihni în alt pământ decât cel românesc, singurul care ţine de cald."

Însoţind cu gândul pe acest român trăitor întru iubire de Dumnezeu, ţară şi neam, patriot în cuget şi simţire, am să vă rog să-mi ascultaţi cuvintele din urmă: Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Dumnezeu să-l ierte, să-l odihnească în pace pe cel ce a fost mitropolitul Clujului. Într-adevăr, o personalitate remarcabilă! Înalt ierarh!