Parliamentary debates

Domnul Ioan Oltean:

Îl invit pe domnul coleg Cătălin Buhăianu-Obuf, din partea Grupului parlamentar al PDL, pentru a-şi susţine declaraţia politică.

Sper să aveţi aceleaşi aplauze la sfârşitul declaraţiei, domnule profesor. Şi, îl rog pe domnul profesor, pe distinsul meu coleg, profesorul Anghel Stanciu, deputat de Iaşi, să-şi pregătească intervenţia.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Cătălin Ovidiu Buhăianu-Obuf:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează: "Despre minciună în politica românească".

Când se vorbeşte despre oamenii politici, de multe ori cetăţenii de rând ţin să-i asocieze imaginii de mincinoşi, care promit multe, pentru voturi, şi apoi nu fac nimic.

Remarc însă că, mai nou, minciuna nu este folosită de către politicieni doar ca mijloc de obţinere a voturilor, ci a devenit un scop în sine. Iar pentru liderii opoziţiei, care acum s-au erijat în salvatori ai neamului, minciuna a devenit tehnică: atât domnul Antonescu, cât şi domnul Ponta mint. Mint mult şi periculos, în speranţa că astfel vor putea prelua puterea. Dacă ar fi să numărăm minciunile evidente, lista ar fi prea lungă.

Vreau doar să pun două întrebări: când a minţit domnul Antonescu, în 2006, atunci când din postura de inchizitor o alunga cu pietre pe Mona Muscă din PNL, fiind cel mai vehement opozant al securiştilor în politică, sau acum, când domnul Antonescu face alianţa cu domnul Voiculescu, a cărui colaborare cu fosta securitate este mai mult decât notorie? Când a minţit domnul Ponta, pe vremea când era procuror sau şef al Corpului de Control al lui Adrian Năstase şi când spunea că luptă împotriva criminalităţii sau acum, când domnul Ponta este avocatul - din oficiu - al oricărui acuzat de corupţie din România, fie că ne referim la vameşi, la poliţişti corupţi sau la şefi din administraţie, cercetaţi penal?

Când am decis să vorbesc despre minciuna în politică, am studiat puţin despre istoria minciunii în gândirea omenirii. Cu permisiunea dumneavoastră, voi trece în revistă câteva repere istorice: în democraţia antică greacă, scopul suprem al politicii era binele, după cum spunea Aristotel. Aici, minciuna nu-şi găsea locul şi era considerată o adevărată înşelare a spiritului. Dacă în Antichitate morala era subordonată politicului, începând cu Evul Mediu, minciuna a devenit mijloc pentru un scop nobil. Ştie toată lumea celebra expresie a lui Machiavelli - "Scopul scuză mijloacele!" - doar, ca şi aici, găsim totuşi o chestiune de moralitate. Scopul era nobil, aşa că minciuna politicianului era un intermediar într-un scenariu al binelui.

Dacă este să vorbim despre politica de astăzi din România, vedem că minciuna nu mai este doar un mijloc pentru un scop nobil, ci pentru mulţi dintre politicieni a devenit un scop în sine.

Vorbeam în prima parte despre minciuna în cazul domnilor Antonescu şi Ponta şi spuneam că aceşti domni mint periculos. De ce am spus acest lucru? Pentru simplul fapt că, în cazul lor, nu vorbim despre o minciună în sensul ei privat, ci despre minciuna în sens public, despre minciuna colectivă, prin care este amăgită majoritatea populaţiei. Este vorba despre minciuna propagată drept adevăr, la televiziunile de partid, şi căreia i se dă valoare de adevăr.

Iar aici trag un semnal de alarmă şi invit la o selecţie atentă asupra celor ce se spune la televizor. Iar dacă în urmă cu două săptămâni făceam un apel către cei care încă nu sunt "lichele", voi încheia amintind iarăşi despre Gabriel Liiceanu, şi voi recomanda colegilor o carte care îi va pune pe gânduri, despre minciună, un text cu alură academică, dar o analiză foarte accesibilă şi limpede asupra fenomenului.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule coleg.