Parliamentary debates

Domnul Ioan Oltean:

Îl invit la microfon pe domnul deputat Nicolae Bud, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, şi-l rog pe domnul Farago Petru, din partea Grupului UDMR, să se pregătească.

Domnule coleg, aveţi cuvântul.

Domnul Nicolae Bud:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Domnule vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor,

Mai traversăm un anotimp ce ni-l doream şi ni-l anunţam luminos sau măcar liniştitor. Se întâmplă însă să fim nevoiţi să contabilizăm şi momentul actual sub o acoladă nedorită, numindu-l toamna pătimirii noastre, de această dată în materie de Schengen. Ştim, avem şi alte pagini în existenţa noastră postdecembristă când aşteptările nu ne-au fost confirmate, fiind obligaţi să înghiţim în sec până la noi ordine. Aşa a fost cu reacordarea clauzei naţiunii celei mai favorizate, aşa ni s-a întâmplat la intrarea în Consiliul Europei, nu altfel s-au întâmplat lucrurile în cazul admiterii noastre în NATO.

Fără a fi fost scutiţi de emoţie, am avut sorţi de izbândă în cazul aderării la Uniunea Europeană, programaţi iniţial într-o grupă de ţări candidate, ne-am înscris într-o hartă de parcurs care măcar nu a creat îndoieli cu privire la admiterea noastră în concertul european prin semnarea documentelor oficiale în prima parte a anului 2005. E drept, şi aici s-a plătit tributul impus de tranziţia prelungită la noi mai mult ca la alţii, au trebuit estompate nepriceperi de parcurs şi resorbite erori ce decurg din lipsa de maturitate proprii adolescenţei noastre întru democraţie. Dar câştigurile de etapă nu ţin de cald pentru totdeauna. La vremuri noi avem definite ţinte noi şi ele se cuvine, pentru a fi la timp adjudecate, pregătite cu ambiţie, impunând măsuri de natură să asigure succesul final.

Sunt toate acestea lucruri cunoscute şi totuşi intrarea în zona Schengen a fost ratată. Nu pentru a-mi îngădui observaţii şi sfaturi dinspre mine către factorii calificaţi şi angajaţi în finalizarea dosarului Schengen vă reţin atenţia. Vă veţi întreba, atunci, de ce? Am să vă răspund cu francheţe. Doresc să-mi rostesc cu voce tare tristeţea pe marginea celor întâmplate: încă o dată, ca român, sunt invitat să constat că nu sunt considerat egalul egalilor mei. Cunosc explicaţiile date, nouă tuturor. De pregătit, este clar, am făcut-o cum am putut noi mai bine, am primit chiar bătăi pe umăr pentru avansurile comensurabile în direcţia cea bună, am bifat cu bună-credinţă măsuri necesare, dar ele nu s-au dovedit şi suficiente. Încă un examen ratat pe mâna noastră. Mi se va replica: eu nu văd ce se întâmplă în Europa? Ba văd, şi m-apucă frisoanele când constat cum în saloanele civilizaţiei dobândite după secole şi milenii, în Europa marilor izbânzi spirituale croncănesc glasurile dogite ale naţionalismului, anti-imigraţionalismului, ale purismului cultural.

În ţări bogate, unele pricopsite prin vlaga unor întregi comunităţi puse să se extenueze pentru a le aduce lor bunăstare, partide ajunse la putere îşi pun în programul de guvernare bariere în calea mişcării celor de altă limbă. Nu le cere nimeni să ne aşeze la masa lor, dar nici nu e de înţeles dreptul ce şi-l arogă de a împărţi lumea, vorba poetului "în mizeri şi bogaţi".

E trist, dar adevărat. Două dintre statele europene cu care de-a lungul anilor ne-am construit punţi de legătură în diferite domenii, au hotărât să ridice poduri cu lanţuri pentru a se baricada contra musafirilor nepoftiţi. Imaginea este zguduitoare. Ţara în care s-a născut Eminescu şi Iorga, Brâncuşi şi Enescu, Coandă şi George Emil Palade, ţinută afară în ploaie şi frig, pentru a fi siguri că domnii în frac şi joben de dincolo de uşi nu-şi murdăresc manşetele răspunzându-ne la bună ziua.

Vreau să cred că întregul complex de factori externi care ne creează acest jenant statut de reuşiţi fără loc se află în examinarea cancelariilor noastre de specialitate. Concluziile trase sper, la rândul meu, vor sta la baza rezolvărilor la care suntem aşteptaţi să participăm, să conlucrăm şi să recuperăm.

Cum bine se ştie, dimensiunea europeană este o componentă guvernamentală. Ca membru al unui partid din coaliţia guvernamentală actuală, nu pot să nu exprim susţinerea pentru ce a făcut şi încrederea în capacitatea Guvernului, a departamentelor specializate, a personalităţilor, a experţilor săi de a găsi chei potrivite apăsătoarelor probleme ce decurg din accesul nostru în viitorul cât mai apropiat la spaţiul Schengen.

Pe de altă parte, nici nu pot să mă fac că nu aud ce zice lumea în jurul meu, în teritoriu. Sunt voci şi nu puţine, care amintesc că orice examen pierdut este trecut cu minus în contul candidatului, oricâtă subiectivitate ai identifica la nivelul profesorului examinator. În plus, se reproşează oficialilor, de la Guvern, în primul rând, dar nu suntem ocoliţi nici noi, Parlamentul, că nu am luat în calcul toate capcanele posibile ori probabile în terenul de joc.

Cu alte cuvinte, spiritele mai puţin grăbite, înzestrate cu spiritul observaţiei şi al analizei de fineţe spun aşa: "Ne-am făcut lecţiile pentru acasă, ceea ce e bine şi recunosc şi alţii. Dar dacă ştii că pe diplomă se trece nu doar nota la matematică, ci şi media la purtare, nu e normal să lucrezi din greu la ambele discipline? Dacă este să fim sinceri până la capăt, am căzut examenul la capitolul impresie artistică, iar succesul în materie nu vine de la sine. Aici poate fi deosebit diletantul de meseriaşul adevărat."

Nu mă feresc să spun că a fost recepţionată neconvenabil graba cu care, într-o justificare prea motivată, unele ministere s-au grăbit să-şi elogieze public prestaţia în amonte în dosarul Schengen. Îmi şi spunea un prieten din Maramureş: "Nici în relaţiile internaţionale nu s-a înţeles că oricât te-ai fi antrenat de serios şi oricât de mult ai alerga pe teren, un meci pierdut rămâne tot un meci pierdut?".

Cu alte cuvinte, opreşte-te din alergat doar după ce ai trecut linia de sosire. Etapele intermediare şi eventuale succese de traseu rămân nerelevante.

Cât ne priveşte pe noi, Parlamentul, în faţa alegătorilor proprii, suntem consideraţi alături, la bine şi la rău, de ce reuşeşte administraţia în toate privinţele. Deci şi eşecurile ne privesc pe noi, pe toţi, în egală măsură. Făcând front comun în mersul către Europa putem imprima o abordare mai pragmatică şi predictibilă în toate bătăliile care ne aşteaptă. Depinde de noi să identificăm pârghiile potrivite.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.