|
Doamna Ana Birchall: Mulţumesc frumos, domnule preşedinte. Stimate colege, stimaţi colegi, Declaraţia mea politică de astăzi se referă la criticile aduse Guvernului USL de preşedintele Traian Băsescu şi PDL în problema fondurilor europene. "Problema fondurilor europene: USL repară dezastrul guvernărilor PDL" Ştim cu toţii că absorbţia fondurilor europene a reprezentat pentru guvernările anterioare o problemă de-a dreptul spinoasă, pe care nu au ştiut cum să o gestioneze şi să o rezolve. În momentul venirii la Guvernare, USL a moştenit un dezastru în ce priveşte utilizarea fondurilor europene şi am reuşit în nouă luni să îndreptăm o parte semnificativă din acest dezastru. Corupţia şi incompetenţa de care s-a dat dovadă în anii de guvernare ai PDL au făcut ca România să se afle în pericol de a-i fi suspendate fondurile europene pe mai multe programe. În urma auditurilor efectuate de Comisia Europeană în perioada 2009-2011 s-au constatat grave abateri în utilizarea fondurilor europene aferente mai multor programe. În urma anchetelor efectuate de instituţiile europene, obligaţia noastră a fost şi este de a îndrepta ceea ce s-a greşit în perioada 2009-2011, astfel încât România să nu piardă fondurile ce i-au fost alocate în cadrul actualei execuţii bugetare a Uniunii Europene. În timpul mandatului guvernului Ponta 1 au fost adoptate reglementările necesare deblocării foarte rapide a POS Mediu şi a Programului Operaţional Regional. Ca urmare a activităţii Guvernului României, Comisia Europeană a deblocat Programul Operaţional Sectorial Mediu şi au fost reluate plăţile către beneficiari. Comisia Europeană a apreciat ameliorările aduse de Guvernul USL sistemelor de management şi control care au dus la deblocarea plăţilor. Comisia Europeană consideră că acum sistemul este capabil să depisteze şi să prevină în special conflictele de interese, ceea ce a fost o problemă cheie în cazul acestui program. Atragerea banilor europeni şi respectarea legislaţiei europene în materie de fonduri europene este şi va rămâne una din temele importante ale programului de guvernare al Uniunii Social-Liberale. România a încheiat anul 2012 cu o rată de absorbţie a fondurilor structurale şi de coeziune de 11,47%, adică peste 2,204 miliarde de euro sume rambursate de la Comisia Europeană, potrivit datelor oficiale prezentate de Autoritatea pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale (ACIS). Din această rată, 5,92 puncte procentuale au fost acumulate pe parcursul anului 2012, adică 1,138 miliarde de euro, ceea ce înseamnă mai mult de jumătate din întreaga sumă atrasă în perioada 2007-2011. Deci, stimate colege şi stimaţi colegi, cifrele vorbesc de la sine. Un alt exemplu concludent este cel de la Ministerul Mediului, unde, la preluarea mandatului, Comisia Europeană rambursase României pentru POS Mediu suma de 197,17 milioane euro, respectiv rata absorbţiei era de 4,37%. După şapte luni, solicitările de plată către Comisia Europeană au ajuns la un total de 581,14 milioane euro, respectiv o rată de absorbţie de 12,88%. Putem remarca astfel, triplarea ratei de absorbţie, în doar şapte luni. Încă de la începutul anului 2013 Guvernul a reuşit să obţină, ca urmare a rezultatelor pozitive constatate în urma misiunii de audit din perioada 29 ianuarie - 1 februarie 2013, deblocarea POSDRU. Valoarea sumelor plătite pe POSDRU şi POS CCE (Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice) depăşeşte 440 de milioane de lei, bani care vor ajuta peste 900 de beneficiari de fonduri ai Uniunii Europene să-şi continue proiectele. Derularea programelor trebuie să înceapă să fie una firească, să asigurăm plata la zi a facturilor eligibile. Rata de absorbţie pe acest program operaţional a crescut de la 7,73% la sfârşitul lui decembrie 2012 la aproape 12% în prezent. Vom continua eforturile de deblocare a fondurilor europene şi de mărire a gradului de absorbţie a acestora. Ca şi în cazul POSDRU, acţiuni similare sunt derulate în cazul celorlalte programe presuspendate: Transporturi, POS Regional şi Creşterea Competitivităţii. Această deblocare a fondurilor are o importanţă fundamentală atât pentru miile de firme care aşteaptă rambursările de la Uniunea Europeană, cât şi pentru economia noastră în ansamblu, care are o acută nevoie de infuzii de capital. Fondurile europene sunt foarte importante atât pentru cele 20 de comune din colegiul Zorleni, pe care le reprezint în Parlamentul României, cât şi pentru întreg judeţul Vaslui. Dezvoltarea infrastructurii, crearea de locuri de muncă, instruirea personalului din instituţiile publice, rezolvarea problemelor de mediu din judeţ sunt obiective care depind substanţial şi de atragerea de fonduri europene. Ţin să îi felicit şi de la tribuna Parlamentului pe toţi primarii din colegiul Zorleni, care au depus proiecte bune pentru accesarea de bani europeni şi susţin eforturile lor de a obţine deblocarea acelor proiecte care au fost stopate din cauza birocraţiei, incompetenţei şi corupţiei fostei guvernări. În opinia mea, atâta timp cât corupţia şi birocraţia dispar din procesul de aprobare a unui proiect depus pentru primirea finanţării, atunci absorbţia fondurile europene va creşte cu mult faţă de nivelul înregistrat până în ianuarie 2012. S-au scos la iveală în lunile de guvernare USL grave probleme în ceea ce priveşte proiectele europene, o parte din acestea reuşind să le reparăm. Aşa cum noul ministru al fondurilor europene spunea zilele trecute, trebuie să existe o simplificare a modului de accesare a fondurilor europene, în aşa fel încât absorbţia să crească. Pe de o parte, această simplificare poate fi făcută prin reducerea de documente pe etape de verificare, iar pe de altă parte, prin reducerea timpului alocat plăţii facturii, odată ce aceasta a fost emisă. Faptele arată că Guvernul Ponta a reuşit să repare greşelile anterioare şi îmi exprim încredere că noua conducere a ministerului Fondurilor Europene va lua măsurile necesare, astfel încât absorbţia de fondurilor europene să crească pentru România. Le cer colegilor deputaţi aparţinând PDL să înceteze cu demagogia în problema fondurilor europene şi să renunţe la a mai vorbi cu atâta uşurinţă despre acest domeniu, un domeniu în care rezultatele guvernării democrat-liberale au fost dintre cele mai ruşinoase. Solicit PDL şi preşedintelui României să fie solidari cu eforturile actualei guvernări de a rezolva problemele pe care tot ei le-au lăsat în sarcina USL. Demagogia reprezentanţilor fostei guvernări nu poate acoperi ceea ce toată lumea ştie - guvernele PDL sunt cele care au tolerat sau chiar încurajat fraudele din programele pe fonduri europene, iar USL face ordine în sistem. Vă mulţumesc. Ana Birchall, deputat Colegiul nr. 5 Vaslui.
|