Parliamentary debates

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Domnule deputat Eparu, aveţi microfonul.

Domnul Ion Eparu:

Domnule preşedinte, vă mulţumesc din tot sufletul pentru înţelegere şi pentru că mi-aţi dat cuvântul trecându-mă pe listă acum.

Este o declaraţie politică, să spunem un pic aparte, prin care vreau să aduc în atenţia spaţiului public câteva din gândurile mele de parlamentar, aflat la primul mandat, după un an de mandat.

Aşa am şi intitulat această aşa-zisă declaraţie politică - "Un an de mandat".

În perioada pe care o traversăm acum se împlineşte un an de la începutul acestei legislaturi şi, simultan, un an ca parlamentar, pentru mine.

Este, în consecinţă, vremea de bilanţ şi este doar o coincidenţîă fericită că tot acum ne pregătim de sărbătorile de iarnă - Crăciunul şi Anul Nou.

Firesc, mă întreb şi probabil cu toţii o facem, dacă ceea ce am făcut până acum este suficient sau nu. Dacă da, care sunt rezultatele, efectele, în special asupra celor care m-au trimis aici - cetăţenii din Colegiul nr.10 Ploieşti. Dacă nu, e de analizat de ce. Adică, ce m-a împiedicat sau ce ne-a împiedicat să ne ţinem de promisiunile făcute oamenilor.

Cu siguranţă, nu este aici locul să răspund la frământările mele. Le-am anunţat, doar o parte din ele, doar pentru a sublinia nevoia confruntării permanente cu noi înşine.

Îndrăznesc să aduc în spaţiul public, de la microfonul Camerei Deputaţilor, câteva consideraţii care, sper eu, să fie convergente cu gândurile cât mai multor colegi, în special dintre cei aflaţi la primul mandat.

A fost mai întâi o perioadă de acomodare, cu totul şi cu toate - cu clădirea Parlamentului, în imensitatea ei şi cu specificul ei, cu personalul de la grup, cu angajaţii sau o parte dintre ei implicaţi în procesul de funcţionare a Camerei Deputaţilor, cu diversele compartimente aflate la dispoziţia parlamentarilor, dar mai ales cu grupul colegilor de la PSD şi cu ceilalţi colegi în plen, cu diversele regulamente ale Camerei Deputaţilor, ale şedinţelor în plen comun cu Senatul, al comisiilor de specialitate etc., dar, mai ales cu procedurile specifice desfăşurării şedinţelor în plen.

Aici am trăit prima mare dezamăgire a vieţii mele de parlamentar - contactul cu incredibilul cameleonism al acelora care, până mai ieri, tăiau şi spânzurau fără nicio regulă. Am suportat de prea multe ori jigniri profunde, ascunse sub exprimări ce se doreau savante: să votăm cu responsabilitate, spuneau, să fim serioşi, mai spuneau. Am primit, de asemenea, sfaturi despre cum să ne purtăm cu pensionarii, cu militarii, cu profesorii, cu funcţionarii publici etc.

Nu cred că postura în opoziţie poate justifica chiar orice discurs parlamentar în încercarea de a face uitate faptele nu demult apuse ale celor care au condus până de curând destinele ţării.

A fost, apoi, conştientizarea faptului că parlamentarul are de obicei, cel puţin două feţe - una este cea pe care o adoptă atunci când se întâlneşte cu cetăţenii şi simplii săi votanţi, şi alta, cea pe care o îmbracă în activităţile din Parlament. Nu am putut să cred că se poate lipsi atât de mult în şedinţele de plen. Doar la votul final avem de-a face cu un aflux de prezenţi, acest vot final acţionând ca un adevărat magnet asupra parlamentarilor.

A urmat mirarea mea faţă de dificultăţile peste care trebuie să treci pentru a ajunge la microfonul Camerei Deputaţilor. Trebuie să te organizezi foarte bine pe traseul - grup politic, comisie de specialitate, plen. Şi, de foarte multe ori, nici măcar asta nu este suficient. Mai apoi, m-am lămurit cât de anevoios este drumul de legiferare. Aici, trebuie să recunosc, nu mi se pare a fi ceva în neregulă, mai curând derapajele de la model sunt supărătoare. Dăm legi pentru ţară şi merită să fim atenţi şi răbdători.

Dar cel mai greu este atunci când intri în zona crepusculară a conflictului dintre conştiinţă sau ce ne-a mai rămas din ea şi datoria faţă de partid. Pentru că este foarte dificil să-i faci pe unii să înţeleagă că şi tu te gândeşti la partidul pe care-l reprezinţi atunci când votezi şi că te gândeşti şi la cetăţeni, numai că viziunea ta asupra subiectului este puţin diferită faţă de a celor care te vor aliniat.

Aparţin Grupului PSD şi, prin urmare, familiei USL. Eu cred că, până acum, am demonstrat că suntem altfel decât cei care doar au luat, dar au tăiat, doar au legiferat după bunul plac şi propia numărătoare. Ultimele evenimente au scos la iveală şi slăbiciuni ale USL care, în opinia mea, îşi au sorgintea în interese particulare, semn că puterea este o boală periculoasă. Sper, doar, ca raţiunea să învingă şi să păstrăm această alianţă, spre binele ţării şi, aşa cum ar spune unii dintre colegii noştri, din ce în ce mai puţini, de altfel, spre binele poporului.

Deputat Ion Eparu, Colegiul nr.10 Ploieşti.

Încă o dată, vă mulţumesc foarte mult, domnule preşedinte, pentru înţelegere.

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Vă mulţumesc şi eu, domnule deputat.