Parliamentary debates

Domnul Florin Iordache:

Îl invit în continuare pe domnul deputat Aurelian Mihai. Se pregăteşte domnul deputat Ovidiu-Cristian Iane, Grupul PSD.

Domnul Aurelian Mihai:

Bună dimineaţa, domnule preşedinte!

Stimaţi colegi,

Asistăm de mai bine de o săptămână pe toate canalele media la dezbateri, de multe ori sterile, asupra unui subiect foarte, foarte fierbinte: al refugiaţilor. Refugiaţi care, după cum ştim, provin dintr-o parte a Orientului Mijlociu, presupunem Siria, vor să ajungă în România, pentru că acea cotă, de şase mii şi ceva de persoane, stabilită, înţeleg, ieri, fără să fim consultaţi, ne-a fost aruncată în braţe, ca stat, doar pentru a satisface o înţelegere şi un calcul deloc logic din punctul meu de vedere. Prim-ministrul României ne îndeamnă la toleranţă, ceea ce, într-adevăr, noi, ca stat creştin, trebuie să demonstrăm. Însă mi-ar fi plăcut ca din partea domnului prim-ministru să existe şi o abordare, pentru că dumnealui este şi deputat, şi parlamentar, o abordare legislativă, în sensul în care statul român, din 1996, are Legea privind statutul refugiatului în România, lege care nu intră niciodată în discuţiile nici din televiziune, nici din interiorul arcului guvernamental, şi iată că ne raliem direct unei decizii de ultim moment, în baza unui calcul matematic, nu ştiu cum Dumnezeu făcut, pentru a satisface încă o dată o cerinţă, fără să fim nici măcar consultaţi într-o problemă care ne priveşte. Spun acest lucru pentru că refugiaţi suntem cu toţii. M-ar bate Dumnezeu să nu fiu tolerant, iar toleranţa se naşte fie din educaţie, fie din spirit civic, creştinism şi, bineînţeles, din înţelegerea suferinţei oamenilor.

Însă, personal, chiar dacă sunt mişcat de acele imagini văzute pe ţărmul Turciei, cu acel copil ucis de valuri, înecat, şi alte, şi alte mii, sute de mii de cazuri pe care le vom mai vedea şi nu au cum să nu ne sensibilizeze, noi ne aflăm în mijlocul unei probleme politice, problemă politică care nu este suficient de bine conturată şi problemă politică care s-ar putea să ne dea bătaie de cap şi pe viitor.

Avem o lege, repet, din 1996, avem Legea azilului, din 2006, din 4 mai, legi la care niciodată nu se face referire.

O să-i primim. Mi-aş fi dorit să fie acei refugiaţi foarte bine la dumnealor acasă, dar nu avem cum să respingem acele mame cu acei copii, să nu le întindem o mână de ajutor.

Ceea ce însă mă deranjează este că de 15-20 de ani de zile, refugiaţii economici, azilanţii economici, cum am fost şi eu, în Europa, diaspora noastră este uitată şi ignorată. Un cuvânt nu am auzit din partea Guvernului, asupra acestei chestiuni.

Acum un an de zile făceam greva foamei aici, în Parlament. La un an de zile, morţii nu au fost aduşi nici acum acasă. Stau 80.000 de copii care au părinţii plecaţi în străinătate, cu lacrimi în ochi. Se face ceva şi pentru aceşti oameni care ajută foarte mult România, de acolo, de departe? Nu sunt tot refugiaţi?

Ar trebui întâi să ne punem problemele acestea pe o listă şi să începem să le eliminăm. Şi avem grijă într-adevăr şi de acea toleranţă pe care trebuie s-o exprimăm asupra refugiaţilor din Orientul Mijlociu sau de unde vin ei.

Ne interesează întâi să rezolvăm problemele statului român. Iar faţă de românii din străinătate, predispoziţia de a rezolva problemele pe care le au, din partea Guvernului, este minimală, aş spune zero, în acest moment de faţă.

Ruşine! Ar fi trebuit să ne preocupăm de cei pe care poate că statul român nu a mai vrut să-i încapă, aici, în graniţele noastre. Ruşine încă o dată!

Iar eu sper că aici, în Parlamentul României, se va face dreptate. Să aducem românii acasă şi vom avea grijă şi de alţii!

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc, domnule deputat.