|
Domnul Ion Eparu: Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică de astăzi este intitulată "Încă 15% de la 1 decembrie 2015 la salariile din educaţie, un progres al sistemului educaţional". Stimaţi colegi, În prezent, potrivit Institutului Naţional de Statistică, salariul mediu în învăţământ este de 1.550 de lei, în condiţiile în care un profesor universitar are 3.900 de lei, iar profesorul debutant 882 de lei pe lună. Evident, salariile variază după vechime, grad, studii absolvite etc. Nu este de mirare, deci, că din ce în ce mai puţini tineri sunt atraşi de meseria de dascăl, România având, în prezent, cu 20% mai puţini profesori decât acum 10 ani. Cei care renunţă destul de repede sunt profesorii debutanţi şi suplinitorii, astfel că, de-a lungul anilor, la clase au rămas doar profesorii cu adevărat dedicaţi meseriei lor. Pe măsură ce societatea a evoluat, aşteptările de la profesori au devenit din ce în ce mai mari, cerinţele la clasă au crescut şi s-au diferenţiat, la fel volumul de muncă, care a devenit nu numai mai mare, dar şi mai complex. În acelaşi timp însă, remuneraţia s-a modificat într-un ritm mult mai lent, astfel încât una dintre motivaţiile fundamentale de tip socială a muncii, câştigul salarial raportat la calitatea şi importanţa socială a muncii, a cam dispărut. Grija zilei de mâine a rămas, din păcate, pentru multe cadre didactice, preocuparea de bază, înlocuind încet, dar sigur entuziasmul şi pasiunea pentru predat. Măsura de creştere a salariilor cu încă 15% de la 1 decembrie, care vine după celelalte creşteri de 5% din anul 2015, echivalează cu o creştere de peste 26% a salariilor pe anul 2015. Chiar dacă această creştere a venit cumva şi la presiunea sindicatelor, până la urmă acesta este rolul sindicatelor, ea reprezintă o realitate menită să mai repare din multiplele nedreptăţi făcute acestei categorii sociale. S-au creat, astfel, premisele unei schimbări de percepţie asupra sistemului de educaţie. Cred că multe cadre didactice cu experienţă îşi vor reevalua opinia despre propria meserie şi vor găsi resurse interioare noi pentru a continua munca nobilă pe care o desfăşoară. Sper, totodată, că tinerele cadre didactice vor găsi în această măsură un imbold pentru a trece peste reticenţele care îi opresc de la a continua în sistem. Închei cu un citat al istoricului Jacques Barzun pentru realismul pe care-l exprimă: "Atunci când eşti profesor, nu poţi vedea roadele unei zile de muncă seara. Ele sunt invizibile şi rămân aşa poate chiar şi 20 de ani". Vă mulţumesc pentru atenţie.
|