|
Domnul Radu Zlati: Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Stimaţi colegi, Îmi voi refuza tentaţia de a glosa pe marginea a ceea ce şi-ar fi dorit cei pe ale căror oseminte s-a clădit România democratică de azi, cei care au fost sacrificaţi pe altarul libertăţii, în acel însângerat Decembrie 1989 pe care îl comemorăm în aceste zile. Dar nu mă pot împiedica să mă gândesc la faptul că, la modul cel mai general, aceştia şi-au dorit mai multă libertate, mai multă prosperitate, precum şi o viaţă mai bună pentru ei şi pentru cei dragi lor. Or, nici libertatea, acea libertate provenită şi inspirată din cunoaşterea de sine şi a lumii, nici prosperitatea obţinută prin efortul personal, nici dezvoltarea durabilă nu pot fi obţinute, păstrate şi transmise posterităţii, fără educaţie. După intrarea României în NATO şi în Uniunea Europeană, ţara noastră nu a mai avut parte de un proiect naţional, de un ţel capabil de a concentra energii, voinţe şi acţiuni care să întrunească, fie şi doar la modul relativ, consensul clasei politice şi al societăţii civile. Un astfel de proiect, un astfel de scop nobil ar fi putut fi educaţia naţională, dar nu orice fel de educaţie, ci una care să poată aduce România în elita europeană şi mondială, acolo unde credem cu toţii că inteligenţa nativă a poporului român ar putea să ne plaseze, dacă, desigur, ar fi slujită cu decenţă, onestitate şi profesionalism de către diriguitorii destinelor învăţământului românesc. Dar, deşi toţi decidenţii politici admit faptul că cea mai bună investiţie pe termen lung este aceea în educaţie, deşi toţi oamenii politici marcanţi au admis că statul român trebuie să depună eforturi mai susţinute pentru dezvoltarea învăţământului, deşi avem un preşedinte care a onorat profesia de cadru didactic, deşi avem un Guvern format din personalităţi care au în spate nu o carieră politică, ci una bazată pe cunoaştere şi expertiză, ei bine, în ciuda tuturor acestor premise favorabile, România a pierdut încă un an şi şi-a refuzat tentativa, până şi tentativa de a tenta, de a ieşi din topul negativ al învăţământului european. Cu un buget păstrat la dimensiuni meschine, nimic nu se va putea clădi durabil. Sistemul de învăţământ va funcţiona, de bine, de rău, mai mult prin inerţie şi prin sacrificiile umile ale personalului didactic. Dar, la un sfert de secol de la Revoluţia din Decembrie şi la aproape 100 de ani de la Marea Unire, România nu are un proiect de ţară şi aproape că nu mai are educaţie naţională. Sau, mai bine zis, comparativ cu statele europene, acum stăm mult mai prost decât în urmă cu 100 de ani. Am putea plânge, stimaţi colegi, dacă nu ne-ar fi ruşine. Iar de această ruşine, toate apele Vavilonului nu ne pot spăla. Radu Zlati, deputat PNL.
|