Ana Birchall
Ana Birchall

Sittings of the Chamber of Deputies of April 26, 2016

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.84/2016
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of April 26, 2016

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.5 Ana Birchall - declaraţie politică intitulată "Sărbătoarea Învierii - o reîntoarcere la rădăcinile creştine ale neamului românesc";

 

Domnul Florin Iordache:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

O invit pe doamna deputat Ana Birchall. Se pregăteşte doamna deputat Florica Cherecheş, Grupul PNL.

Video in format Flash/IOS

Doamna Ana Birchall:

Mulţumesc mult, domnule preşedinte de şedinţă.

În Săptămâna Mare pe care o traversăm în aceste zile cel mai potrivit lucru este să vorbim despre ce înseamnă Învierea sau Sărbătoarea Pascală pentru fiecare dintre noi şi cum ne pregătim pentru întâmpinarea ei. Valorile creştine capătă valenţe deosebite în preajma Sfintei Sărbători a Paştelui.

Stimate colege,

Stimaţi colegi,

Pentru noi, românii, Paştele sau Învierea Domnului este una dintre cele mai importante sărbători creştine, alături de Crăciun şi de Rusalii, fiind în esenţă o sărbătoare a pătimirii, a jertfei şi a triumfului Mântuitorului asupra morţii de care beneficiază întreaga creaţie.

Fiecare dintre noi ne pregătim pentru această sărbătoare care ne defineşte credinţa, printr-o introspecţie mai profundă, printr-o mai mare apropiere de cele sfinte şi prin îngăduinţă şi dragoste sporite faţă de cei de lângă noi.

Dincolo de dimensiunea religioasă a sărbătorii care ne stă înainte la sfârşitul Săptămânii Patimilor, regăsim în praznicul pascal o conştientizare a importanţei familiei, a comunităţilor locale şi a frumoaselor tradiţii care împodobesc creştinismul ortodox românesc.

Obiceiurile legate de sărbătoarea Paştelui ne dezvăluie ansamblul de valori frumoase care împodobesc chipul acestui popor: încondeiatul ouălor ne trimite cu gândul la comunitate, la familie; bucatele tradiţionale pregătite în gospodărie ne vorbesc despre dragostea faţă de cei din jur, de hărnicie, de cultul muncii sau de dimensiunea comunitară a existenţei pe aceste meleaguri; curţile bisericilor şi ale mănăstirilor, inundate de lumina lumânărilor miilor de credincioşi, vorbesc despre rădăcinile creştine ale acestui popor, despre valorizarea trecutului şi despre legătura dintre generaţii.

Aceste valori, bazate pe credinţa în Dumnezeu şi dragostea faţă de cei din jur, reprezintă un factor de coeziune în comunităţile româneşti şi un permanent model la care te poţi raporta ori de câte ori rătăceşti calea pe care trebuie să o urmezi.

Apelul la tradiţie şi întoarcerea la adevăratele valori ale poporului român constituie un tezaur important al cărui potenţial trebuie mai bine pus în valoare.

Anul acesta voi sărbători Paştele într-o mănăstire de la mine din colegiu, de pe frumoasa Vale a Tutovei, în mijlocul unor oameni dăruiţi şi chemaţi de Dumnezeu la slujire cu timp şi fără timp. Întotdeauna am găsit liniştea şi energia de care am nevoie, şi aveam nevoie, ori de câte ori am păşit pragul Mănăstirii Naşterea Maicii Domnului din comuna Alexandru Vlahuţă din judeţul Vaslui. Aici timpul pare că s-a oprit în loc şi, alături de credincioşii minunaţi din colegiul meu, de pe plaiurile vasluiene mângâiate de undele Tutovei, simt că sunt martor al perenităţii valorilor şi tradiţiilor româneşti din Grădina Maicii Domnului.

Săptămâna Patimilor, cea care premerge praznicul Învierii Domnului, este un îndemn pentru fiecare dintre noi la căinţă sinceră, la recunoştinţă faţă de Dumnezeu şi la slujirea plină de dragoste şi jertfă faţă de aproapele nostru.

În aceste zile este un bun prilej să lăsăm în spate vanitatea şi războaiele personale şi să încercăm împreună cu familiile noastre şi cu cei dragi să redevenim, în comportament şi în fapte, creştinii autentici pentru care s-a răstignit Hristos.

Păstrarea minunatelor tradiţii pascale, cum sunt încondeiatul ouălor, coptul păştilor sau prepararea mielului pentru masa de Paşte, înseamnă raportarea permanentă la trecut, la moştenirea lăsată de strămoşii noştri şi la tezaurul spiritual pe care trebuie să îl dăruim mai departe copiilor noştri.

Nesocotirea rădăcinilor creştine ale neamului românesc ne face mai vulnerabili, mai divizaţi şi mai expuşi eşecului, ca popor, în raport cu provocările istoriei cărora trebuie să le facem faţă.

Sărbătoarea Paştelui este un prilej să ne gândim şi să ne privim în oglinda sufletului, şi să gândim, şi să vedem dacă ne-am ridicat la înălţimea valorilor autentice pe care Creştinismul le presupune, şi dacă ne raportăm la ele nu doar declarativ, ci şi existenţial.

Vă doresc un Paşte liniştit, plin de lumină, alături de familiile dumneavoastră şi de cei dragi dumneavoastră, şi fie ca Bunul Dumnezeu să vă dea tot ceea ce este mai bun şi mai frumos pentru dumneavoastră şi familiile dumneavoastră.

Vă mulţumesc.

Ana Birchall, Colegiul nr. 5, Vaslui.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.