|
Doamna Laura-Mihaela Moagher: Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Proiectul de Lege privind Centenarul Războiului pentru întregirea neamului 1916-1918 şi Centenarul Marii Uniri întârzie foarte mult. Noi, grupul de parlamentari din judeţul Prahova, am constatat cu stupoare faptul că, din cauza întârzierii intrării în vigoare a acestui act normativ, o serie de acţiuni cuprinse în programele propuse de autorităţile publice locale şi centrale nu se pot derula din cauza lipsei de clarificare legislativă în materie de utilizare a fondurilor pentru această importantă comemorare. Astfel, la nivelul judeţului Prahova, s-a aprobat, în mai 2016, Programul de acţiuni "România 100", program care nu poate fi pus în aplicare în totalitate din cauza atmosferei instaurate în rândul funcţionarilor din aparatele administrative ale consiliilor judeţene şi locale. După cum cunoaşteţi, în proiectul de lege, la art. 5, se prevede posibilitatea utilizării fondurilor din bugetele locale şi pentru astfel de acţiuni, însă legea a fost contestată la Curtea Constituţională. Având în vedere faptul că lucrurile nu se pot face peste noapte, solicit colegilor din USR şi PNL să-şi retragă de urgenţă contestaţia de la Curtea Constituţională, iar liderii formaţiunilor politice aflate în Parlament să meargă împreună la Cotroceni pentru ca această lege importantă pentru istoria poporului român să fie semnată în condiţii adecvate. Solicit ca acest lucru să fie făcut cât mai urgent, astfel încât la rectificarea bugetelor din trimestrul III să poată fi cuprinse în bugetele localităţilor şi judeţelor sumele necesare desfăşurării activităţilor. Spre exemplu, oraşul Buşteni, care are privilegiul de a avea pe teritoriul său cel mai important monument naţional al eroilor căzuţi pentru Unirea din 1918, şi anume Crucea Eroilor, de pe vârful Caraiman, şi-a propus prin buget, ca împreună cu Consiliul Judeţean Prahova şi Fundaţia "Constantin Stere", să realizeze Statuia Regelui Ferdinand I, astfel încât oraşul să poată fi declarat Oraşul Marii Uniri. Totodată, în Parcul Constantin Stere din comuna Bucov, judeţul Prahova, s-a propus realizarea ansamblului statuar dedicat celor 15 oameni politici care au avut o contribuţie majoră şi directă la realizarea Unirii din 1918. Proiectul, cerut de reprezentanţi ai 4 judeţe, precum şi ai delegaţiilor veteranilor de război din Germania, Austria, Ungaria şi Rusia, nu poate fi pus în aplicare din cauza neaplicării acestei legi. Rog ca fiecare deputat şi senator să facă un efort de înţelegere a semnificaţiei aniversării celor 100 de ani de la formarea Statului Naţional Unitar Român, să lase la o parte meschinăriile şi jocurile politice şi să facă un efort comun pentru ca această lege să poată fi pusă în aplicare începând cu 1 iulie 2017. Mulţumesc. Deputat al PSD, Moagher Laura.
|