Laurenţiu-Dan Leoreanu
Laurenţiu-Dan Leoreanu

Sittings of the Chamber of Deputies of April 3, 2019

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.49/2019
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of April 3, 2019

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.5 Laurenţiu-Dan Leoreanu - declaraţie politică cu titlul "Noi minciuni sunt devoalate în bugetul pe 2019. Primarii din teritoriu au fost din nou păcăliţi de Ministerul de Finanţe";

 

Domnul Marilen-Gabriel Pirtea:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Domnul deputat Laurenţiu Leoreanu, Grupul PNL.

Se pregăteşte domnul Petru Movilă, PMP.

Video in format Flash/IOS

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

"Noi minciuni sunt devoalate în bugetul pe 2019. Primarii din teritoriu au fost din nou păcăliţi de Ministerul de Finanţe".

Bugetul pentru anul 2019 a fost o cârpeală, iar dovezile în acest sens continuă să apară. Cea mai recentă găselniţă îl vizează pe ministrul de finanţe, domnul Eugen Teodorovici, care a păcălit primarii din teritoriu, legat de alocările bugetare.

După cum ştiţi, dragi colegi, în aceste zile a fost finalizat procesul alocării bugetare la nivelul unităţilor teritoriale. Ei bine, cu această ocazie am aflat că angajamentele luate în scris de către domnul ministru Teodorovici, cu antetul şi semnătura Ministerului de Finanţe, nu au nicio valoare. Sau ele valorează exact cât o promisiune PSD, pentru că putem spune că nu s-au dezminţit în această privinţă.

Deşi, nu mai departe de luna ianuarie, primarii de comune, oraşe şi municipii au primit garanţia scrisă că alocarea bugetară va respecta un prag de 1.200 de lei pe cap de locuitor, în realitate Ministerul de Finanţe a catadicsit să repartizeze fondurile la un plafon de 1.000 lei pe cap de locuitor. Domnul Teodorovici a semnat un document prin care s-a angajat, în faţa Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România, Asociaţiei Municipiilor, Asociaţiei Oraşelor şi Asociaţiei Comunelor, că va asigura un mecanism de repartizare a impozitului pe venit şi a sumelor defalcate din TVA, până la o anumită sumă, dar vedem că o parte din această sumă s-a evaporat. Asta înseamnă că miliarde de lei s-au pierdut la nivelul administraţiilor locale, bani pe care cu siguranţă Guvernul i-a redirecţionat către acoperirea unor goluri din buget, care şi aşa a fost făcut pe baze complet nerealiste, pe seama unor indicatori macroeconomici falşi.

Guvernul, aşadar, nu a respectat aceste asumări şi, drept dovadă, chiar săptămâna trecută, ne-a făcut datori pe 30 de ani pentru un împrumut de 3 miliarde de euro. Vedem, practic, că bugetul pe anul 2019 a dus şi continuă să ducă la pierderi pe termen lung, iar primarii din teritoriu încep deja să resimtă acest lucru. Nu numai că nu vor putea asigura sume pentru componenta de dezvoltare, pentru finanţarea sumelor neeligibile sau a cofinanţărilor pentru proiectele europene, dar nu vor reuşi să asigure în întregime nici componenta de funcţionare. Şi nu este vorba doar despre aparatul birocratic, în sine, vorbim despre lipsuri care vor afecta milioane de români. Iar ministrul de finanţe ştie exact care vor fi efectele şi că riscăm ca anumite servicii furnizate la nivel local să fie subfinanţate, investiţii stopate, funcţionarea şcolilor şi a spitalelor să fie afectate.

Îi solicităm public ministrului de finanţe, domnului Teodorovici, să repare această eroare şi să-şi asume angajamentele luate, altminteri se vor anula multe dintre progresele făcute de primari în teritoriu, şi investiţii de interes naţional vor fi blocate pe termen scurt, mediu şi, din păcate, poate chiar şi lung.

Vă mulţumesc.

Deputat al PNL de Neamţ, Laurenţiu-Dan Leoreanu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Marilen-Gabriel Pirtea:

Mulţumim frumos, domnule deputat.