Ionuţ Simionca
Ionuţ Simionca

Sittings of the Chamber of Deputies of September 11, 2019

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.97/2019
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of September 11, 2019

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.5 Ionuţ Simionca - declaraţie politică: "Pentru PSD legile sunt «poveşti de babe bete»!";

 

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

De la ALDE se află cineva în sală? Nu.

Domnul Ionuţ Simionca, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ionuţ Simionca:

Bună dimineaţa, doamnă preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se numeşte "Pentru PSD legile sunt «poveşti de babe bete»!".

Preşedintele organizaţiei judeţene a PSD Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan, s-a referit zilele trecute la unul dintre proiectele mele legislative ca fiind "poveşti de babe bete". Este vorba de iniţiativa legislativă privind autostrada Nordului, semnată de 65 de deputaţi şi senatori din toate partidele politice, inclusiv din PSD, care a fost aprobată în luna martie la Senat.

Dacă autostrada Nordului va trece, această lege nu va putea să fie ignorată şi nu contează şi nu va conta coloratura politică din 2020. Orice Guvern va fi în România, va trebui să aplice această lege şi să facă acest proiect.

În timp ce pentru noi, românii de rând, legile sunt sfinte şi trebuie respectate întocmai, pentru actuala putere legile nu sunt altceva decât "poveşti de babe bete".

Prin declaraţia sa, preşedintele PSD-ist al Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan, i-a jignit nu numai pe cei 65 de parlamentari care au susţinut acest proiect legislativ, dar şi pe cei peste 3.000 de bistriţeni care au semnat până acum pentru susţinerea acestui proiect legislativ.

"Poveşti de babe bete" sunt mai degrabă minciunile PSD cu privire la performanţele administraţiei locale din Bistriţa-Năsăud, conduse de PSD. După ce primarul PSD-ist al Bistriţei a cheltuit peste 6,5 milioane de euro pentru amenajarea unei pârtii de schi care a funcţionat doar 14 zile, iarna trecută, viceprimarul PSD-ist al Bistriţei s-a lăudat de curând cu asfaltări făcute anapoda, în care au apărut găuri la doar trei zile după finalizarea lucrării. După ce a anunţat demolarea Stadionului "Jean Pădureanu" din Bistriţa, lăsat de izbelişte, preşedintele PSD-ist al Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud a cheltuit 13 miliarde de lei vechi, din banii publici, pentru reabilitarea Stadionului Central din Raionul Glodeni din Republica Moldova.

Domnule Radu Moldovan, oricât de mult aţi încerca să denigraţi o lege, nu vă mai crede nimeni. Prea mult timp le-aţi servit bistriţenilor "poveşti de babe bete". Dacă, totuşi, în al zecelea ceas, vreţi să dovediţi că susţineţi autostrada Nordului, asiguraţi-vă că toţi parlamentarii PSD vor vota, în Camera Deputaţilor, această lege atât de importantă pentru bistriţeni! Altfel, veţi rămâne în istoria judeţului ca un politician care a reuşit să producă pentru Bistriţa-Năsăud mai multe poveşti şi promisiuni de babe bete decât proiecte concrete.

Ionuţ Simionca, deputat de Bistriţa-Năsăud.

Video in format Flash/IOS

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Mulţumesc.