|
Domnul Biro Zsolt-Istvan: Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Azi, 10 martie, sărbătorim Ziua Libertăţii Secuieşti. În 1854, în această zi, au fost executaţi, la Târgu Mureş, secuii care au dus mai departe făclia Revoluţiei paşoptiste. Se apropie şi ziua de 15 martie. Altă zi simbolică, ziua în care a izbucnit Revoluţia maghiară, în 1848, şi, de atunci, data de 15 martie a devenit Ziua Maghiarilor de Pretutindeni. Sărbătorim şi noi, maghiarii din România, dar această sărbătoare este umbrită de faptul că această zi simbolică pentru comunitatea noastră nu este recunoscută ca zi de sărbătoare şi prin lege în această ţară, deşi România se autodeclară cu precădere ca o ţară în care drepturile minorităţilor naţionale sunt garantate exemplar. Într-o ţară în care drepturile comunităţilor sunt garantate exemplar ar fi de neimaginat ceea ce s-a întâmplat săptămâna trecută în Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului, unde, pe ascuns, să nu spun "Noaptea, ca hoţii", cum se obişnuieşte acum, deci, pe ascuns, se respinge fără dezbatere şi fără dialog Proiectul de Lege care vizează autonomia Ţinutului Secuiesc. Stimaţi colegi, În acest proiect de lege nu cerem, nici mai mult, nici mai puţin, decât ceea ce este normal într-o ţară a Comunităţii Europene, în secolul XXI. Nu cerem, nici mai mult, nici mai puţin, decât ceea ce ni s-a promis la 1 decembrie 1918. Alineatul unu al punctului trei din Proclamaţia adoptată atunci prevede deplină libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare. "Fiecare popor se va instrui, administra şi judeca în limba sa proprie prin indivizi din sânul său şi fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare şi la guvernarea ţării în proporţie cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc". Respectiv, alineatul doi al punctului trei garantează egalitatea tuturor confesiilor. "Egală îndreptăţire şi deplină libertate autonomă confesională pentru toate confesiunile din Stat". Aceste promisiuni stau la baza creării României moderne. Proclamaţia de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918, este deci fundamentul moral, istoric şi juridic al egalităţii naţionale şi al libertăţii naţionale/etnice din România, respectiv comunităţile naţionale istorice/autohtone din România sunt factori constituanţi ai statului român. Sunt convins că, odată cu obligaţia morală asumată, a sosit timpul creării unei baze juridice ale acestor promisiuni. România, ca stat naţional unitar, poate îndeplini menirea numai odată cu garantarea democraţiei şi respectarea drepturilor tuturor minorităţilor şi a comunităţilor conlocuitoare. Stimaţi colegi, Când cerem autonomie nu facem altceva decât să exprimăm loialitatea comunităţii faţă de România. Autonomia este declaraţia supremă de loialitate faţă de stat. Sunt convins că existenţa comunităţii maghiare în România este o valoare, nu un pericol. România trebuie să fie o ţară care respectă drepturile noastre, ca să putem afirma noi înşine că România este un exemplu pozitiv. Până atunci însă, vom profita de fiecare ocazie să atragem atenţia guvernanţilor, preşedinţiei, Parlamentului şi forurilor europene că într-o democraţie şi un stat de drept cerinţele comunităţii trebuie respectate! Mulţumesc.
|