János Kiss
János Kiss

Sittings of the Chamber of Deputies of November 9, 2021

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.169/2021
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of November 9, 2021

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.5 János Kiss - declaraţie politică intitulată "Criza pandemică nu reprezintă un motiv pentru a ne abandona principiile";

 

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Dau cuvântul, în continuare, domnului deputat János Kiss, de la Grupul parlamentar al PNL.

Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul János Kiss:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Declaraţia mea politică se intitulează "Criza pandemică nu reprezintă un motiv pentru a ne abandona principiile".

În această perioadă am fost cu toţii martori la efectele devastatoare pe care le-a provocat pandemia de SARS-CoV-2 - zeci de mii de bolnavi şi mii de morţi, un sistem medical întins până la punctul de rupere şi o economie care gâfâie din ce în ce mai mult sub presiunea creşterii preţurilor la energie şi gaze. Populaţia se simte din ce în ce mai abandonată de noi, cei care am jurat să o reprezentăm, şi ruptura dintre clasa politică şi cetăţeni este, din păcate, evidentă. Lipsa de încredere în oamenii politici este o consecinţă directă a deconectării de la interesul public, de prea multe ori având întâietate interesul de grup sau cel personal.

Zilnic mă întâlnesc cu oameni care îmi spun că sunt sătui de lupta politică, sunt sătui de certuri sterile care nu au altă finalitate decât alimentarea ego-ului celor implicaţi, sunt sătui de balet politic şi, mai ales, sunt sătui să le fie insultată inteligenţa. Nu putem continua pe această linie fără a fi pregătiţi să decontăm consecinţele acţiunilor sau, mai grav, ale inacţiunilor noastre.

În mod cert prioritatea zero este învestirea unui Guvern funcţional, însă, cel puţin din punctul meu de vedere, aceasta nu ne dă dreptul să abandonăm promisiunile din campania electorală, nu ne dă dreptul să-i trădăm pe cei care ne-au acordat încrederea lor. Constat cu uimire cu câtă uşurinţă se vorbeşte despre unele alianţe cu partide care până mai ieri erau duşmani de moarte, azi suntem fraţi de cruce, mâine... mai vedem.

Şi aici mă refer, desigur, la Programul de guvernare pe care l-am asumat cu doar un an în urmă, program care, după părerea mea, ar trebui să fie punctul inamovibil în orice configuraţie guvernamentală. Lepădarea de valorile liberale şi principiile pe care a fost construit acest partid, doar pentru a obţine un avantaj efemer, nu poate reprezenta o soluţie viabilă, iar efectele pe termen mediu şi lung vor fi devastatoare. Avem şansa de a dezvolta această ţară, şi istoria nu ne va ierta în cazul unui eşec, oricâte alibiuri am construi noi. Cred că unele măsuri, pe care populaţia le aşteaptă, nu pot fi adoptate decât într-o configuraţie guvernamentală de centru-dreapta şi este imperativ necesar să trecem peste orgolii şi ambiţii personale.

Fără îndoială că politica este arta negocierii, dar, chiar şi aşa, unele substanţe nu sunt şi nu ar trebui să fie vreodată miscibile. Nu putem, sub umbrela interesului naţional şi a urgenţei medicale, să fim artizanii unei alianţe care, în cel mai scurt timp, va devora şi ultimele bucăţi de încredere pe care oamenii o au în noi. Nu aceasta este soluţia, iar diluarea valorilor liberale, prin hibridarea cu cele socialiste, este cea mai mare ofensă pe care o putem face la adresa Brătienilor.

În încheiere, mi-am adus aminte cum un titan al României moderne spunea că "Negociem orice, dar nu negociem principii". Poate că aceste cuvinte ar trebui inscripţionate deasupra intrării în Parlamentul României.

Mulţumesc.

Deputat de Bihor, Kiss János.

Video in format Flash/IOS

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Vă mulţumesc şi eu, domnule deputat.