|
Domnul Ioan Balan: Mulţumesc, domnule preşedinte. "Schimbările guvernamentale şi competiţiile electorale nu trebuie să afecteze proiectele de investiţii" Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, În baza protocolului de colaborare al actualei coaliţii de guvernare, la finalul acestei luni urmează să se producă modificări importante în conducerea şi în structura Guvernului României. De asemenea, în anul 2024, în România vor avea loc patru tipuri de alegeri la termen: pentru Parlamentul European, pentru administraţia locală, pentru Parlamentul României şi pentru funcţia de preşedinte al României. Istoria recentă ne-a arătat că, în preajma unor asemenea evenimente politice, preocupările pentru stabilitatea economică şi financiară a ţării s-au redus, iar ritmul investiţiilor a scăzut semnificativ. Am ajuns în situaţia inacceptabilă în care să spunem că, dacă urmează un an electoral, atunci să nu ne aşteptăm la nimic bun, nici pentru ţară şi nici pentru comunităţile locale. Stimaţi colegi, În ultimii trei ani, în care România s-a aflat sub guvernarea Partidului Naţional Liberal, ţara noastră a obţinut dreptul de a accesa peste 80 de miliarde de euro din fonduri europene, au fost deblocate cele mai importante proiecte de infrastructură de transporturi, au fost demarate mii de proiecte de investiţii în beneficiul comunităţilor locale, de la aducţiuni de apă şi reţele de canalizare, până la modernizări de drumuri, unităţi sanitare şi unităţi şcolare. Nu cred că am greşi dacă am spune că guvernele liberale au transformat România într-un mare şantier de reconstrucţie şi modernizare, un proces îndelung aşteptat şi materializat sub conducerea unor prim-miniştri PNL şi cu susţinerea preşedintelui României. Stimaţi colegi, Este important ca evenimentele politice, care vor urma, să nu perturbe nici stabilitatea economică şi financiară a ţării şi nici să nu pună sub semnul întrebării creşterea economică mult dorită. Pentru ca acest obiectiv să devină realitate este important ca ritmul investiţiilor demarate şi al celor care urmează să fie finanţate să fie accelerat, nu încetinit. De asemenea, îmi doresc cu toată puterea ca următoarele competiţii electorale să fie purtate în jurul proiectelor de modernizare, în jurul soluţiilor de dezvoltare pentru România şi centrate pe eliminarea decalajelor economice dintre provinciile istorice ale ţării. Am încredere că românii vor acorda votul lor celor care pun mai presus de toate interesul naţional al ţării şi dreptul comunităţilor locale de a se dezvolta şi prospera. Vă mulţumesc. Ioan Balan, deputat al PNL.
|