Parliamentary debates

Domnul Ilie Dan Barna:

Mergem mai departe.

Doamna deputat Rodica-Luminiţa Barcari.

Vă rog, aveţi cuvântul.

Doamna Rodica-Luminiţa Barcari:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Sâmbătă, 25 noiembrie, lumea întreagă a marcat Ziua Internaţională pentru Eliminarea Violenţei împotriva Femeilor. O zi în care gândurile tuturor s-au îndreptat spre femeile care trăiesc zi de zi cu teamă, care sunt lovite şi rănite sufleteşte, şi nu doar de către oameni dragi, care sunt căsătorite în mod forţat cu un partener pe care poate nu îl cunosc, hărţuite, abuzate sexual.

Din păcate, în ţara noastră prea multe femei suferă încă din cauza violenţei la care sunt supuse, indiferent că ne referim la violenţă fizică ori la abuzuri sexuale, economice sau psihice.

La nivel legislativ există prevederi ce vizează aspecte legate de acest domeniu. Chiar şi noua Lege a învăţământului preuniversitar prevede ca în fiecare şcoală din ţară să existe psihologi care să identifice şi să ofere sprijin în cazul elevilor care se confruntă cu acte de violenţă. Şi nu întâmplător am adus în discuţie educaţia, fiindcă aceasta poate avea un impact decisiv asupra fenomenului.

Există însă probleme mari la capitolul mentalitate în societatea românească. Multe femei pun semnul egal între violenţă şi bătaie, însă violenţa îmbracă multe forme şi nu are ca efect neapărat răni fizice. Mai grav, în ţara noastră este încă o ruşine să fi victimă a violenţei; tocmai de aceea multe femei se tem şi refuză să spună celor apropiaţi prin ce trec ori să ceară ajutor. Şi asta în ciuda faptului că statul român le pune la dispoziţie resursele de care au nevoie: adăposturi, consiliere psihologică, sprijin juridic, ajutor în găsirea unui loc de muncă sau a unei locuinţe etc. E trist că ruşinea, teama de gura lumii, mentalitatea greşită, conform căreia o femeie trebuie să suporte orice abuz doar de dragul copiilor, o face pe aceasta să nu beneficieze de drepturile pe care le are. Aşa se ajunge la cazuri grave, adevărate tragedii pe care le vedem zilnic la ştiri, la familii distruse, la vieţile unor copii traumatizaţi pentru totdeauna, la suferinţe psihice şi fizice greu de imaginat.

Cred cu tărie că avem nevoie, noi, ca popor, de mai multă empatie, de o mai bună comunicare, dar mai ales o implicare mai activă a comunităţii locale, de la primar la asistent social, profesori, biserică etc. Doar unindu-ne forţele şi fiind dispuşi să vedem ceea ce se întâmplă în viaţa unor astfel de femei, putem să le ajutăm atât pe ele, cât şi pe copiii lor care suferă din cauza traumei pe care o trăiesc.

Aş vrea astăzi să vă rog, atunci când ajungeţi fiecare în comunităţile pe care le reprezentaţi în Parlamentul României, să le vorbiţi femeilor şi despre acest subiect. Să încercăm cu toţii să le educăm pe femeile din ţară cu privire la ce înseamnă violenţa, la drepturile pe care le au şi ajutorul pe care îl pot primi din partea instituţiilor statului. Spuneţi-le că nimeni nu are voie să le rănească în niciun fel şi că, dacă totuşi acest lucru se întâmplă, statul le oferă sprijin. Explicaţi-le că nu e ruşine să ceară ajutor, că au drepturi, că pot primi sprijin în multe forme, absolut gratuit, doar trebuie să îl ceară. Vorbiţi-le despre numărul gratuit destinat femeilor victime ale violenţei domestice, 0800.500.333, despre cum să apeleze, atunci când au nevoie de ajutor, la poliţia şi primarul din localitatea lor sau la Direcţia Judeţeană de Asistenţă Socială.

Este de datoria noastră, a tuturor celor aleşi ai poporului, să acţionăm împotriva acestui flagel care, pe lângă rănile fizice şi sufleteşti pe care le produce celor implicaţi, are efecte grave şi asupra societăţii: scăderea vârstei medii de consum a drogurilor în rândul adolescenţilor, bullying-ul, creşterea numărului mamelor minore sunt doar câteva dintre acestea.

Împreună putem să spunem nu violenţei!

Vă mulţumesc.

Domnul Ilie Dan Barna:

Vă mulţumesc, doamnă deputat.