|
Domnul Angel Tîlvăr: Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă, şi mă bucur că astăzi mulţi colegi de-ai mei au găsit de cuviinţă să se aplece asupra situaţiei din învăţământ. "Speranţe pentru noul an şcolar sau când omul potrivit este la locul potrivit!" Luni, 16 septembrie a.c. a fost ziua în care a debutat un nou an şcolar. O zi extrem de importantă, în special pentru copiii care au trecut, în premieră, pragul unei unităţi de învăţământ, dar şi pentru părinţii acestora care, pe lângă bucuria legitimă de a-şi vedea copiii elevi, resimt o firească şi legitimă îngrijorare faţă de modul în care aceştia se vor adapta noului lor statut. La fel de importantă este această zi şi pentru această adevărată armie naţională a corpului didactic, formată din dascăli mai vechi sau mai noi, toţi dedicaţi, însă, unui aceluiaşi scop: educarea şi instruirea generaţiilor succesive de elevi, înarmarea lor cu suficiente cunoştinţe teoretice care să-i ajute, ulterior, în alegerea rutei profesionale. Însă prima zi de şcoală reprezintă, în fiecare an, o adevărată piatră de încercare pentru noi, cei direct implicaţi în administrarea sistemului de învăţământ, fie că suntem membri ai comisiilor de specialitate ale Parlamentului României, fie că ne desfăşurăm activitatea în cadrul ministerului de resort. Modul în care se desfăşoară activitatea şcolară în decursul unui an sau al unui ciclu şcolar depinde în mod nemijlocit de priceperea noastră de a gestiona sistemul. Pentru că este evident faptul că un proces educaţional de calitate este strict legat atât de calitatea cadrului legislativ care-l guvernează, cât, mai ales, de priceperea reprezentanţilor Ministerului Educaţiei Naţionale în a-l utiliza eficient. Cum anul şcolar abia demarat m-a surprins în tripla postură de părinte, de cadru didactic şi de preşedinte al Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport a Camerei Deputaţilor, este firesc să mă simt mai preocupat decât oricând de condiţiile în care acesta urmează să se desfăşoare. Pornind de la această premisă, am adresat domnului ministru Remus Pricopie invitaţia de a prezenta în faţa comisiei pe care o reprezint modul în care ministerul pe care îl conduce a pregătit şcoala românească pentru ca aceasta să-şi îndeplinească şi de această dată menirea. Discuţiile de la comisie, extrem de utile pentru toţi membrii acesteia, au acoperit o paletă de probleme extrem de largă, de la costurile transportului elevilor, până la salarizarea cadrelor didactice. Spre exemplu, faţă de anul 2012, procentajul unităţilor de învăţământ care posedă aviz sanitar a crescut cu 3,30%, (de la 71,06% la 73,25%). De altfel, este de-a dreptul salutară preocuparea Ministerului Educaţiei Naţionale de a avea la începutul noului an şcolar preuniversitar cât mai multe instituţii de învăţământ complet funcţionale, având în vedere numărul mare de cursanţi înscrişi la clasa pregătitoare (174.229, faţă de numai 130.695 înscrişi în anul şcolar 2012 - 2013). De asemenea, constatăm că anul acesta a crescut şi procentul absolvenţilor de clasa a VIII-a care s-au înscris pentru cursurile clasei a IX-a (92,99 %, faţă de 85,89% în anul şcolar 2012 - 2013), ceea ce indică o uşoară dar sugestivă diminuare a ratei abandonului şcolar timpuriu. În sfârşit, este îmbucurător, de asemenea, numărul mare al elevilor înscrişi în clasa I (140.790), aceştia fiind în număr mai mare, chiar, decât cei care au absolvit clasa pregătitoare în acest an. Sigur că nu toate lucrurile se prezintăîn culoarea roz, şi ministrul Remus Pricopie nici nu a încercat să le prezinte astfel. Sunt încă multe neajunsuri de eliminat, printre acestea numărându-se şi cele legate de lipsa avizului sanitar pentru multe dintre şcolile şi grădiniţele din sistemul naţional de învăţământ. Dar asta ţine, în principal, de insuficienţa resurselor materiale. Cu atât mai salutară este decizia actualului titular al portofoliului de a stopa vechiul obicei de a tot deschide noi obiective de investiţii, înainte ca cele vechi să fie finalizate şi aduse la standarde funcţionale. Căci tocmai atunci când nu ai resurse materiale suficiente se face remarcată priceperea unui bun gospodar în a le eficientiza pe cele avute la dispoziţie. În încheiere, domnule preşedinte, aş vrea să spun tuturor că mi-aş dori ca şcoala românească să manifeste, pe viitor, toleranţă zero atât faţă de consumul de substanţe psiho-active, cât şi faţă de orice formă de violenţă manifestată în şcoală sau chiar în afara perimetrului acesteia. Dacă vrem să ne respectăm aşa cum se cuvine statutul de membru al Uniunii Europene şi să ne revendicăm locul în rândul statelor civilizate ale continentului şi ale lumii, nu putem să avem nici cea mai mică îngăduinţă faţă de astfel de manifestări. Elevii de astăzi fiind cetăţenii de mâine, este de datoria noastră să le oferim un ajutor încă de pe acum să evolueze, încet dar sigur, spre statutul de cetăţeni responsabili, împiedicându-i, în acelaşi timp, să eşueze în comportamente reprobabile şi antisociale. Fiindcă nu trebuie să uităm vreo clipă faptul că eşecul copiilor şi elevilor noştri reprezintă, în primul rând, eşecul nostru ca părinţi şi ca dascăli. Vă mulţumesc foarte mult.
|