Parliamentary debates

Domnul Ioan Oltean:

Îl invit acum la microfon pe domnul deputat Ion Răducanu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat şi se pregăteşte domnul deputat Viorel Blăjuţ, din partea parlamentarilor fără apartenenţă la un grup parlamentar.

Domnule coleg, aveţi cuvântul.

Domnul Ion Răducanu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică se intitulează "Autocompromitere continuată".

La începutul secolului trecut, Ion Mihalache, un cunoscut politician român, se întreba: "Ce este Parlamentul? Este el, oare, o adunare de virtuţi, de înalte inteligenţe, de elite ale Naţiunii? Vai! Este o adunătură de nulităţi şi de egoisme, unde stau în frunte câţiva artişti ai cuvântului, unii şmecheri răufăcători care curând devin călăuzele turmei şi stăpânii tuturor". Aşa spunea Mihalache atunci.

Stimaţi colegi,

Doamnelor şi domnilor,

La numai doi ani de la schimbarea regimului politic din decembrie 1989, Parlamentul României a fost denumit, pe drept sau pe nedrept, "Parlamentul ruşinii naţionale", dar, cu siguranţă, pe fondul unei vădite "nemulţumiri publice" generalizate.

Preşedintele României din ultimii 10 ani, domnul Traian Băsescu, mass-media şi chiar o mare parte din parlamentarii români şi-au adus cu prisosinţă o contribuţie majoră la instituţionalizarea acestei anateme prin afirmaţii şi aprecieri deosebit de grave, prin atacuri premeditate şi dirijate, prin procedee manipulatorii, josnice şi, respectiv, prin comportamente deplorabile, inconştiente şi neavenite sau prin greşeli legislative de neiertat.

Cucerirea bastionului puterii de către o alianţă majoritară mai puternică decât oricând a creat sentimentul că, în scurt timp, lucrurile din această ţară se vor schimba, că USL-ul se va afirma ca fiind fundamentul îndeplinirii voinţei românilor de a trăi mai bine, mai liniştiţi, mai respectaţi, mai protejaţi.

Camera Deputaţilor a avut, în primul an de activitate, oportunitatea şi puterea de a promova orice proiect legislativ, de a modifica orice lege în care se găsesc inadvertenţe sau neclarităţi, de a se opune oricăror încercări de impunere a unor legi de către interpuşi aparţinând unor grupuri de interese, de a se impune printr-o activitate legislativă caracterizată prin profesionalism juridic, competenţă şi respect pentru prevederile constituţionale.

Cel mai numeros parlament al României are deja un an de viaţă şi ar trebui să-şi facă o autoanaliză a modului cum a lucrat şi a ce a realizat.

Pe lângă cele 384 de legi aprobate şi promulgate în 2013, Camera Deputaţilor s-a remarcat din plin şi prin câteva rateuri inexplicabile şi intolerabile pentru societatea civilă, precum promovarea unor proiecte de lege ce s-au dovedit neconstituţionale parţial sau total sau prin votarea unor proiecte legislative cu terminologie ambiguă, imprecisă, cu vicii de redactare nepermise, cu texte cu o largă marjă de interpretare, având în vedere gradul sporit de generalitate şi excluderea condiţiei de predictibilitate.

Aceste situaţii ne conduc inevitabil la întrebarea: avem, oare, specialiştii necesari în comisiile parlamentare de specialitate care să poată elabora rapoarte fundamentale cu profesionalism şi conforme cu legile ţării?

Trebuie să dăm răspuns acestei întrebări şi, mai ales, să îndreptăm ce trebuie îndreptat.

Avem, oare, onoare? Avem, oare, conştiinţa şi responsabilitatea să recunoaştem că, de multe ori, lucrăm pompieristic, că trebuie să aprobăm legi fierbinţi, care ard, care sunt în procedură de urgenţă printr-o voinţă unipersonală sau pluripersonală? Şi nu aşa cum este deontologic, normal şi corect, să ajungem la un rezultat în urma unei decizii politice luate cu majoritatea voturilor membrilor grupurilor ce alcătuiesc puterea parlamentară.

Dacă îndeplinim aceste caracteristici, trebuie să punem capăt acestui mod de lucru.

Am dat-o în bară cu încercările de modificare a Statutului deputaţilor şi al senatorilor, a Codului penal, a conflictului de interese, a referendumului, a proiectului cu Roşia Montană, a insolvenţei şi nimeni nu şi-a asumat responsabilitatea aberaţiilor anticonstituţionale şi a voinţei nefaste ale unor interesaţi de a-şi impune dorinţele sau obiectivele grupurilor pe care, probabil, le reprezintă.

Am început o nouă sesiune parlamentară. Ne aflăm în faţa unor noi examene, a unor noi dileme, a unor noi obstacole. Aşteptările alegătorilor români sunt şi mai mari, schimbările în bine şi mai mult dorite. Răbdarea oamenilor este tot mai aproape de limita maximă.

Trebuie să legiferăm proiecte delicate, referitoare la modificarea Constituţiei, la regimul minelor, la amnistie şi graţiere, la vânzarea terenurilor din extravilan, la parteneriatul public-privat, la insolvenţă, la promovarea producerii energiei regenerabile şi altele.

Transparenţa procesului legislativ, începând cu publicarea proiectelor pe site-ul Camerei, continuând cu dezbaterile în comisii, dezbaterile în plen şi până la votul final trebuie să fie ireproşabilă şi de necontestat. Fie în baza deciziei politice, fie în baza conştiinţei şi responsabilităţii individuale, fie în interesul naţional, votul în cunoştinţă de cauză trebuie să constituie piatra de temelie a activităţii noastre parlamentare.

În încheiere, aş dori să vă reamintesc o întâmplare cu marele nostru poet, Tudor Arghezi.

Tudor Arghezi, aşa cum se ştie, a fost interzis după 1948 şi ulterior recuperat de regimul lui Gheorghiu-Dej.

La începutul anilor '50, Gheorghiu-Dej l-a chemat pe Arghezi pentru a avea o discuţie. Vreme de câteva minute, liderul comunist i-a pomenit poetului de marile realizări ale epocii comuniste. La un moment dat, Arghezi, care era un mare fumător, a cerut permisiunea să-şi aprindă o ţigară. Dej, la rândul lui fumător, i-a dat voie. Văzând că poetul scoate un pachet mototolit de ţigări modeste, făcute în România pentru clasa muncitoare, Gheorghiu-Dej l-a servit din propriul său pachet cu ţigări americane. Iar atunci, Arghezi i-a spus liderului comunist: "Tovarăşe Dej, văd că una vorbim şi alta fumăm!"

Morala: de-a lungul scurtei istorii a politicii româneşti postdecembriste s-a conturat şi se afirmă cu pregnanţă şi astăzi un adevăr trist - una vorbim şi alta fumăm.

Poate ne trezim până nu-i prea târziu.

În final, vă reamintesc că falsitatea în cuvinte nu e mai puţin rea decât falsitatea în acţiunile vieţii.

Ion Răducanu, Colegiul nr.4, Timişoara.

Mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Domnule deputat, nu pot decât să vă felicit.

Este o excelentă declaraţie politică. Ar fi invidios chiar un reprezentant al opoziţiei pe materialul dumneavoastră.