Parliamentary debates

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Domnul deputat Ioan Stan.

Domnul Ioan Stan:

Doamnelor şi domnilor colegi,

Sunt prezent astăzi aici pentru a vă face cunoscută profunda mea îngrijorare în legătură cu manifestările pierderii de memorie, suferinţă teribilă ce pare că ar fi atins parte din colegii noştri.

De fapt sunt un tip milos şi nu pot sta nepăsător văzând în ce situaţii penibile pune afurisita asta de maladie oameni care altfel par la locul lor. Pentru acest motiv am hotărât să cer ajutor profesioniştilor, în speranţa că vor găsi un leac, ceva să-i scape pe cei atinşi de flagelul uitării şi să-i ferească, măcar pe viitor, de umilinţa ridicolului. Şi pentru că eu am învăţat în şcoală că soluţiile unor probleme se pot elabora corect numai pe baza unor aşa-numite analize-diagnostic, asta am făcut. Să vă prezint deci câteva dintre constatări.

Suferinzii prezintă două durate de incubaţie a virusului cu pricina. Unii găzduiesc boala de prin 2012, alţii s-au molipsit, probabil, prin contact apropiat, de vreo două-trei luni. La primii, pierderile de memorie determină atac violent asupra fiecărei măsuri guvernamentale puse în operă sau cuprinse în programul de guvernare aprobat de Parlament. La ceilalţi, ruperile aducerii aminte operează asupra unor perioade din viaţa lor, în timpul cărora au spus şi au făcut lucruri pe care acum le neagă ori le impută pur şi simplu foştilor aliaţi.

Să exemplific. Prima grupă de bolnavi, uitând demersurile proprii de genul: pensii tăiate, salarii ciuntite, alocaţii anulate, impozite şi taxe îngropate sub plăci sfidătoare pe care scria "aici sunt banii dumneavoastră", preţuri ale combustibilului crescute până aproape de dublu în decursul a trei ani portocalii, uitând deci acestea toate şi altele multe la fel, sar ca arşi, cum zice o vorbă, la beregata Guvernului. Atacuri violente, cum spuneam, constând în expozeuri sforăitoare din categoria "care". Deci, care pensii, care salarii, care infrastructură? Primul-ministru, cu Guvernul lui cu tot, împovărează poporul de grija căruia noi nici nu mai putem! Bugetul are bani ascunşi pe care îi foloseşte cum vrea premierul! Nu era nevoie de acciză la carburanţi! Veniţi, oameni buni, să semnaţi pentru contra! Nu vă miraţi că semnaţi pe două tabele. Facem două, ca să nu vă mai deranjăm data viitoare, că nu scapă ăştia de noi, cum nu scapă de moarte!

Şi tot aşa, te cruceşti şi te întrebi pur şi simplu: domnule, ăştia nu sunt tot ăia? Ba da, tot ăia sunt, dar bolnavi săracii, după cum spuneam.

Cei din a doua categorie, deşi sunt atinşi de maladie de mai puţină vreme, trezesc în sufletul meu mai multă compasiune. Şi cum ar putea fi altfel dacă, până mai ieri, susţineau aceleaşi obiective şi vorbeau aceeaşi limbă cu cei de care astăzi se dezic, adică de circa 70% din electori. Cumplită boală, doamnelor şi domnilor! Să te facă să-ţi schimbi afirmaţiile la 180 de grade. Să te facă să arunci cu noroi acolo unde îmbrăţişai şi pupai. Să te facă să te crezi înger demonizat de o alianţă ce s-a dovedit a nu fi instrument de parvenire cum sperai, ba chiar să-şi îngăduie a avea coloană vertebrală. Cu adevărat cumplită boală!

Aşa că, vă rog, doamnelor şi domnilor colegi, să fiţi alături de mine în demersul meu creştinesc şi să cerem cu fermitate domnului ministru al sănătăţii să aloce sumele necesare eradicării acestei maladii în rândul politicienilor. Lasă că ţi se rupe sufletul de mila lor, dar dacă, Doamne fereşte, efectele bolii ar depăşi graniţele retoricii politice şi ar năvăli în viaţă, nici că le-ar mai descâlci careva iţele. Să n-ajungem să vedem săptămâna viitoare demonstranţi cu flamuri portocalii, ori albastru cu verde, ori mai ştiu eu de care culoare de ultimă oră, strigând la poarta Cotroceniului "Jos preşedintele!".

Mulţumesc.

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Şi eu vă mulţumesc, domnul deputat.