Parliamentary debates

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnul Benga.

Domnul Ioan Benga:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

"Candela durerii s-a mutat de la Bucureşti la Paris".

La mai puţin de un an de la atentatul asupra redacţiei "Charlie Hebdo", Parisul retrăieşte coşmarul terorismului, de data aceasta într-un atac chiar mai sângeros. Au avut loc mai multe atacuri armate, despre care s-a spus, într-o primă fază, că ar fi fost aparent coordonate, eu îmi permit să spun, după o analiză a faptelor, că atentatele au avut parte de o coordonare specifică reţelelor teroriste: mai multe explozii în apropiere de Stade de France, unde se desfăşura meciul amical Franţa-Germania, o luare de ostatici într-o sală de spectacole, unde au fost ucişi fără milă 82 de oameni, şi preşedintele Franţei, François Hollande, evacuat de forţe de ordine disperate, plus o stare de urgenţă declanşată pe teritoriul Franţei în urma acestei tragedii naţionale halucinante.

Este scenariul groaznic transpus în realitate de două organizaţii teroriste care şi-au dat mâna, ale căror victime nicio naţiune nu ar dori să fie. Un lucru este cert. Spectacolul fanatismului, bazat pe o falsă motivaţie religioasă, se joacă de-acum pe scena Uniunii Europene. Vocea cu greutate a motorului european, cancelarul Germaniei Angela Merkel, a făcut smerită doi paşi înapoi. Europa îşi pune problema blocării graniţelor în faţa valurilor de migranţi, necontenite. Mai mult, Franţa îndoliată cere suspendarea spaţiului Schengen, în timp ce noi nici nu am simţit încă efectele acestuia.

În toată această nebunie care riscă să cuprindă bătrânul continent, e tot mai greu să nu cazi pradă unor stări confuze, de sorginte rasială, xenofobă, antisemită, pe un fond de panică generalizată. Şi, totuşi, auto-intitulaţii musulmani care au instaurat groaza în oraşul socotit până mai ieri al îndrăgostiţilor, astăzi al împuşcaţilor fără vină, sunt probabil fanatici ce au aderat la alte convingeri decât cele ale islamismului moderat, considerând că moartea izbăveşte şi că numai prin sacrificii vor fi mântuiţi şi eliberaţi.

Nu caut să-i înţeleg, nici nu o merită. Însă trebuie să facem distincţia între islamism şi islam, între comportamentul musulmanului, aşa cum derivă din întreaga învăţătură islamică, şi fanatismul celor care invocă această religie doar prin raportarea la anumite versete din Coran.

Terorismul, fanatismul sau femeile total lipsite de drepturi sunt doar câteva dintre concepţiile greşite cu privire la islam ale persoanelor de altă religie.

O altă temă falsă este aceea a preeminenţei jihadului ca ideologie a războiului sfânt. Deşi parte importantă a islamului, doctrina jihadului nu are ca principal subiect războiul armat. Jihad se traduce prin efort, strădanie, luptă, iar conceptul în sine are două ramuri principale: jihadul mare, care priveşte devenirea individului în efortul său de a urma calea Domnului, şi jihadul mic, specific primelor secole islamice, presupune răspândirea credinţei prin orice mijloace, de la cuvânt la sabie.

S-a instalat în percepţia publică ideea că musulmanii sunt nişte sălbatici şi nişte barbari în timpul războaielor. Totuşi, trebuie subliniate regulile pe care orice musulman trebuie să le respecte în război: să nu trădeze; să nu se abată de la calea cea dreaptă; să nu mutileze cadavre; să nu omoare copii; să nu omoare femei; să nu omoare vârstnici; să nu distrugă sau să incendieze copaci; să nu distrugă clădiri; să nu distrugă turma de oi a inamicului decât dacă foloseşte animalele pentru mâncare; dacă întâlneşte oameni care duc o viaţă monahală, să îi lase în pace.

Un alt mit pe care aş dori să îl demontăm este acela că musulmanii sunt nişte terorişti.

Totuşi, să nu uităm că există peste un miliard de oameni pentru care islamul este un mod de viaţă corect, animat de spiritul versetelor din Coran.

Coranul în sine nu este un argument pentru violenţă, însă de multe ori grupuri extremiste se folosesc de extrase coranice pentru a-şi motiva atacurile sângeroase. Trebuie reţinut faptul că această practică este condamnată chiar de către musulmani, de la oameni de rând la lideri politici, existând şi edicte îndreptate împotriva terorismului emise de învăţaţi în jurisprudenţa islamică.

Vă întreb atunci: potrivit celor enunţate anterior, putem oare echivala elementele criminale care au semănat teroarea în Paris şi au omorât oameni nevinovaţi cu majoritatea celor care se identifică prin raportarea la islam?

Vă mulţumesc.