Florin Iordache
Florin Iordache

Sittings of the Chamber of Deputies of June 28, 2016

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.116/2016
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of June 28, 2016

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.6 Florin Iordache - declaraţie politică cu titlul "Proiectul Uniunii Europene, un proiect care trebuie să continue";

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

(Coboară la tribună.)

Bună dimineaţa, stimaţi colegi.

Am şi eu o declaraţie: "Proiectul Uniunii Europene, un proiect care trebuie să continue".

Am văzut cu toţii referendumul din Marea Britanie, atât de controversatul Brexit. S-au pronunţat locuitorii din Marea Britanie pentru acest referendum de săptămâna trecută şi, iată că, printr-un vot majoritar, 52%, au decis că trebuie să iasă din Uniunea Europeană.

Din punctul meu de vedere, clasa politică şi premierul David Cameron este primul care ar trebui să înţeleagă că a abordat greşit această problematică. S-a văzut că odată cu adoptarea acestui referendum lira sterlină a scăzut dramatic, sunt o serie de repercusiuni care, din punctul meu de vedere, piaţa muncii, piaţa financiară şi toate celelalte, vor avea efecte nefaste pentru Marea Britanie. Dar problematica, din punctul meu de vedere, trebuie privită altfel. Adică, s-a văzut că sunt anumite probleme şi la Bruxelles şi cred că, cu înţelepciune, cu tact, cei care... reprezentantul comisiei, Parlamentul European, toţi ceilalţi trebuie să gândească în urma acestui referendum, iar cuvântul de ordine este acesta, că Proiectul Uniunii Europene, ca proiect global, trebuie să continue cu anumite reformulări, regândiri şi reorganizări.

Este un proiect la care România cred că a demonstrat că este parte importantă a Uniunii Europene şi cu toţii trebuie să învăţăm că acest referendum, care din păcate, din punctul meu de vedere, a fost validat, este un referendum care nu mai trebuie să se repete în Uniunea Europeană.

Mulţumesc.

(Revine la prezidiu.)