Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of March 20, 2018
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.48/2018
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of March 20, 2018 |
Sittings of the Chamber of Deputies of March 20, 2018
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.6 | Oana-Mioara Bîzgan-Gayral - intervenţie cu titlul "Avem dreptul la fericire"; | ![]() |
||
|
|
Din partea deputaţilor neafiliaţi, doamna Oana-Mioara Bîzgan-Gayral, vă rog. |
|
|
Doamna Oana-Mioara Bîzgan-Gayral: Dragi colege, Dragi colegi, "Avem dreptul la fericire" 20 martie este Ziua Internaţională a Fericirii, o zi în care comunitatea Naţiunilor Unite recunoaşte că dezvoltarea unei ţări nu ţine doar de creşterea economică, ci se reflectă şi în bunăstarea, demnitatea şi fericirea noastră, a cetăţenilor săi. Asta nu înseamnă să subminăm importanţa dezvoltării economice de care România are mare nevoie, ci înseamnă că merită să investim în oameni, în dezvoltarea lor, cu o viziune pe termen lung. România are nevoie de investiţii durabile în oamenii săi, în contextul unei tendinţe persistente de scăderi demografice şi în care peste 3 milioane de români sunt plecaţi din ţară - un nivel comparabil cu ţările afectate de conflicte şi dezastre umanitare. S-au realizat nenumărate studii cu privire la fluxurile migratorii din Europa de Est înspre ţările occidentale, la femeile plecate din ţară, să lucreze ca asistent familial, şi la miile de copii lăsaţi în urmă pe mâinile bunicilor, rudelor sau chiar în sistemul de protecţie şi asistenţă socială. În România, depresia afectează 5% din populaţie, însumând peste 930 de mii de cazuri, ce se asociază cu 164 de mii de ani de viaţă trăiţi cu o dizabilitate. La nivelul Uniunii Europene, depresia afectează circa 40 de milioane de persoane. Statele membre, inclusiv România, au luat deja anumite măsuri, la cel mai înalt nivel, pentru a asigura prevenţia şi tratamentul tulburărilor depresive. Legea sănătăţii mintale protejează persoanele cu tulburări psihice şi promovează sănătatea mintală drept un obiectiv major al politicii de sănătate publică. Nu e de mirare, ţinând cont că avem o rată de suicid peste media europeană - doar în 2015, peste 2.500 de persoane şi-au luat viaţa. Prea mulţi erau copii şi tineri sub 29 de ani. Oare câtă însingurare poate împinge un copil sau un tânăr să-şi ia viaţa, spre un asemenea gest de disperare? Copiii şi tinerii României merită un viitor mai bun. Cu sprijinul colegelor din Parlamentul României, cărora le mulţumesc din nou, şi pe această cale, am solicitat creşterea vârstei minime de la 3 la 7 ani pentru trimiterea copiilor din sistemul de protecţie în servicii de tip rezidenţial, impropriu numite "orfelinate". Vă rog, dragi colege, dragi colegi, să susţineţi prin vot această primă iniţiativă, pentru a oferi şansa copiilor şi tinerilor noştri de a creşte fericiţi. Vă mulţumesc. Oana Bîzgan, deputat independent. |
|
|
Mulţumim, doamnă deputat. |


