Gabriel-Ioan Avrămescu
Gabriel-Ioan Avrămescu

Sittings of the Chamber of Deputies of February 8, 2023

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.17/2023
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of February 8, 2023

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.6 Gabriel-Ioan Avrămescu - declaraţie politică intitulată "RCA - o povară pentru români";

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Domnul Avrămescu, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gabriel-Ioan Avrămescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Declaraţia de astăzi se intitulează "RCA - o povară pentru români".

Stimaţi colegi,

Falimentul City Insurance a creat un adevărat haos pe piaţa poliţelor RCA. Creşterea preţurilor a fost abruptă şi, în foarte multe cazuri, caracterizată de o absurditate nepermisă. Unii şoferi, fără incidente auto înregistrate, în loc să plătească mai puţin de la an la an, s-au trezit în ipostaza de a fi nevoiţi să plătească tarife de două-trei ori mai mari. Nici la ora actuală problema nu a fost rezolvată, ba, din contră, s-a agravat. Inacţiunea Ministerului de Finanţe şi a ASF afectează zilnic cetăţenii români, nevoiţi să încheie o asigurare obligatorie de răspundere civilă auto la preţuri nejustificate, ce depăşesc limita bunului-simţ.

În noiembrie 2021 am iniţiat un proiect de lege care poate rezolva instabilitatea pe piaţa poliţelor RCA, prin care propuneam câteva lucruri clare, aplicabile şi benefice pentru şoferii români.

În primul rând, am propus ajustarea primelor de asigurare aferente contractelor RCA. Atenţie, nu este vorba despre o plafonare arbitrară a preţurilor, ci de o reglementare la nivelul tarifului de referinţă publicat de Autoritatea de Supraveghere Financiară. Acest tarif de referinţă, actualizabil la 6 luni, este determinat printr-un calcul matematic predictibil care ia în considerare indici obiectivi, precum rata anuală de modificare a frecvenţei daunei, calculată pe baza datelor statistice, prima de risc, marja de profit, cheltuieli administrative şi altele. Aceasta nu suferă echivalenţă cu o plafonare a tarifelor din pixul cuiva.

În al doilea rând, am prevăzut eliminarea noţiunii de "asigurat cu risc ridicat". Asiguratul cu risc ridicat este orice şofer care primeşte trei oferte mai mari cu 36% faţă de tariful de referinţă, fără a se ţine cont de istoricul accidentelor pe care acesta le-a provocat. Prin eliminarea din lege a asiguratului cu risc ridicat se vor scădea simţitor tarifele RCA pentru foarte mulţi cetăţeni români, inclusiv transportatori, grav afectaţi de aceste majorări de preţuri. De exemplu, un transportator din România a ajuns să plătească pentru o asigurare RCA a unui autocamion minimum 17.000 de lei, în timp ce în Polonia, valoarea tarifelor RCA se situează în jurul a 1.500 de euro.

Nu în ultimul rând, pentru a descuraja companiile de asigurări să majoreze în continuare tarifele percepute asiguraţilor, am propus creşterea cuantumului amenzii pentru faptele asiguratorilor RCA, de la 50.000 de lei la 500.000 de lei.

Pentru a tempera fluctuaţiile din piaţă şi a ajuta cu adevărat persoanele fizice şi juridice care trebuie să încheie o asigurare obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor, este necesară adoptarea acestui proiect care să facă dreptate românilor şi să sprijine transportatorii români pentru a fi competitivi pe piaţa europeană. Această iniţiativă trebuie să devină lege cât mai repede posibil! Singurul lucru pe care îl avem de făcut este să începem cât mai repede dezbaterile pe acest proiect în comisiile permanente ale Camerei Deputaţilor. Nu mai sunt permise întârzieri. Am venit cu soluţia la problemă, doar că ea trebuie să treacă cât mai rapid de votul deputaţilor, pentru a ameliora situaţia nefericită în care ne aflăm de mai bine de un an.

Gabriel Avrămescu, deputat al PNL de Buzău.