Ion-Marian Lazăr
Ion-Marian Lazăr

Sittings of the Chamber of Deputies of June 28, 2023

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.107/2023
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of June 28, 2023

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.6 Ion-Marian Lazăr - declaraţie politică intitulată "La pomul lăudat să nu te duci cu sacul!";

Video in format Flash/IOS

Domnul Ilie Dan Barna:

Mergem mai departe, la Grupul parlamentar al USR.

Domnul Ion-Marian Lazăr?

Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ion-Marian Lazăr:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "La pomul lăudat să nu te duci cu sacul!".

Stimaţi colegi,

Nici nu s-a uscat bine cerneala pe numirile din actualul Cabinet, că avem parte de un nou scandal în domeniul transporturilor.

De data aceasta, protagoniştii sunt cei de la ROMATSA şi fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov, proaspăt uns de PNL ministru la Dezvoltare, Lucrări Publice şi Administraţie.

Deşi, iniţial, am salutat construirea de la zero a acestui obiectiv de infrastructură, situaţia actuală este una extrem de îngrijorătoare, chiar dacă de la evenimentul siropos al aterizării pe Aeroportul Internaţional Braşov a primei aeronave de pasageri nu a lipsit omniprezentul Grindeanu, alături de alte oficialităţi dâmboviţene.

În acest sens, deşi lucrările la aeroport au început în 2013, cu edificarea pistei, reprezentanţii Consiliului Judeţean Braşov nu au considerat că este necesar să se asigure că la momentul deschiderii aeroportului, ROMATSA are capacitatea de a pune la dispoziţie un număr suficient de controlori de trafic aerian necesar operării zborurilor în regim full-time. Demersul se impunea cu atât mai mult cu cât acest aerodrom funcţionează în premieră pentru sud-estul Europei cu un sistem Remote Tower ce presupune utilizarea unui turn de control operat cu ajutorul mai multor camere, de la distanţă, respectiv în acest caz de la Arad.

Evident, această situaţie a cauzat un disconfort major mai multor pasageri care au fost nevoiţi să fie aduşi la Braşov cu autocarele de la Otopeni, dat fiind faptul că, la momentul actual, aeroportul funcţionează în regim part-time, în intervalul orar 7.00-19.00.

Totuşi, acuzaţi fiind de unul dintre operatorii aerieni care activează pe acest aeroport, că vina pentru situaţia programului de operare este exclusiv a celor de la ROMATSA, această instituţie a precizat faptul că aeroportul nu a solicitat modificarea acestui interval orar, stabilit iniţial prin acordul încheiat în martie 2023.

Mai mult decât atât, săptămâna trecută, după ce o aeronavă a lovit o pasăre în timpul procedurilor de aterizare, s-a constatat, din nefericire, lipsa serviciilor de la sol de pe acest aeroport, fapt ce a impus solicitarea intervenţiei unor organizaţii de întreţinere din Bucureşti şi Craiova.

Dacă mai adăugăm la aspectele menţionate anterior şi numărul redus de zboruri operate de pe acest aeroport, deşi tarifele aeroportuare practicate sunt unele relativ mici, avem dimensiunea exactă a managementului cel puţin superficial al fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov.

În final, îmi exprim speranţa că PNL-istul Adrian-Ioan Veştea va gestiona în mod eficient activitatea de la minister; evident, nu în regim part-time, aşa cum funcţionează la momentul actual Aeroportul Internaţional Braşov.

Vă mulţumesc.

Deputat Lazăr Ion-Marian.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ilie Dan Barna:

Vă mulţumesc.