Dumitru Flucuş
Dumitru Flucuş

Sittings of the Chamber of Deputies of February 7, 2024

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.22/2024
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of February 7, 2024

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.6 Dumitru Flucuş - declaraţie politică având titlul "Eroii rezistenţei anticomuniste - interzişi în Bucureşti!";

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnul Flucuş.

Video in format Flash/IOS

Domnul Dumitru Flucuş:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Eroii rezistenţei anticomuniste - interzişi în Bucureşti!".

În urma unei adrese primite de la Instituţia Prefectului în 18 ianuarie 2024, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a eliberat un comunicat prin care interzice reprezentanţilor Fundaţiei "Ion Gavrilă Ogoranu" şi Asociaţiei "Gogu Puiu şi Haiducii Dobrogei" să participe la întâlniri cu elevii, în cadrul activităţilor desfăşurate în săptămâna "Şcoala Altfel", pentru că "expun copiii la ideologie de extremă dreaptă".

Fundaţia "Ion Gavrilă Ogoranu" este o organizaţie înfiinţată în 2008, al cărei scop este "cinstirea şi păstrarea vie a memoriei luptătorilor pentru libertatea si demnitatea naţiunii române în decursul deceniilor de represiune prin care a trecut România în ultimul secol".

Fundaţia are un statut şi un act constitutiv, în care nu este menţionat niciun mesaj extremist.

Ce este extremist în a păstra memoria eroilor care au luptat contra ocupaţiei sovietice?

Ce "mesaje extremiste" a lansat Fundaţia "Ion Gavrilă Ogoranu" în spaţiul public?

Activismul civic al fundaţiei, din 2008 şi până astăzi, a fost centrat pe omagierea tinerilor români care erau vânaţi de un regim nefast. Regimul comunist al anilor '50 a instaurat în ţara noastră o perioadă sumbră de persecuţie a ţăranilor, cât şi a intelectualităţii în acel supranumit "obsedantul deceniu" sau chiar "deceniul negru" al României.

Ţara Făgăraşului, crâmpeiul de rai în care am avut şi eu bucuria să mă nasc şi să trăiesc, a fost un punct de rezistenţă contra comunismului stalinist, asemenea Dobrogei, Maramureşului, Munţilor Apuseni şi lista poate continua.

Tinerii eroi luptători nu erau extremişti sau periculoşi pentru societate. Ei au reprezentat elita morală şi intelectuală a societăţii româneşti. Nu aveau o ideologie, ci o credinţă profundă în Dumnezeu şi în viitorul neamului românesc.

Cei ideologizaţi erau comuniştii de atunci şi sunt cei de astăzi, comunişti în suflet, îmbrăcaţi în piei de oi aşa-zis democratice, care opresc accesul elevilor la o educaţie în spiritul valorilor româneşti şi a conştiinţei naţionale.

Instituţia Prefectului şi Inspectoratul Şcolar al municipiului Bucureşti nu pot stabili în mod subiectiv cine este extremist şi cine nu.

Autorităţile antinaţionale care conduc aceste instituţii tac mâlc şi în niciun caz nu opresc predarea unor materii cel puţin controversate.

La finalul anului trecut, în perioada "Şcolii Altfel", elevii de clasa a VI-a de la Şcoala Gimnazială nr. 79 din Bucureşti au fost expuşi la ore de educaţie sexuală explicită, fără acordul părinţilor.

Copiilor li s-a vorbit despre consumul de pornografie şi masturbare, dar şi altele. Deşi episodul a stârnit un scandal, nici Prefectura şi nicio autoritate şcolară nu s-au sesizat pentru a investiga faptele.

În prezent, tineretul din ţara noastră nu are voie să înveţe despre eroi, dar învaţă despre modalităţi de degenerare a sufletului.

Acestea sunt priorităţile noastre? Ce educaţie oferim tinerilor noştri?

Închei cu câteva citate din cartea "Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc" al eroului făgărăşan Ion Gavrilă Ogoranu:

"De recunoaşterea luptei noastre au nevoie tinerii de a se simţi mândri ca au avut astfel de înaintaşi. De recunoaşterea luptei noastre are nevoie Istoria României."

"Mamă-Ţară, iartă-ne că am cutezat să luptăm şi să murim pentru tine!"

Deputat Dumitru Flucuş, Circumscripţia electorală nr. 8 Braşov.

Mulţumesc.