Parliamentary debates

Domnul Cătălin Drulă:

Dau cuvântul domnului deputat Doru-Lucian Muşat, din partea Grupului AUR.

Se pregăteşte, din partea Grupului PNL, domnul deputat Ilie-Aurelian Cotinescu, dacă este prezent.

Dacă nu, domnul Andrei Gheorghe.

Domnul Doru-Lucian Muşat:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

"Aurul României, încotro?"

Era anul 1916, când decidenţii politici ai României acelor vremuri, împreună cu Consiliul General al Băncii Naţionale a României, care pe atunci era privată şi deservea alte interese - aşa cum, din păcate, se întâmplă şi în zilele noastre -, din cauza avansului trupelor Puterilor Centrale, au decis să mute tezaurul României, constând în 2,4 tone de lingouri de aur şi alte 91 de tone de monede de aur, aparţinând băncilor private româneşti, firmelor sau persoanelor fizice, într-un loc pe care îl considerau sigur: Rusia ţaristă.

După Marea Revoluţie din Octombrie şi preluarea puterii de către comunişti, sub conducerea lui Lenin, proaspăt instalata putere sovietică a sechestrat tezaurul şi a refuzat restituirea acestuia. Astfel, România a pierdut o mare parte din averea ţării.

După căderea regimului Ceauşescu, a început să fie orchestrată partitura distrugerii României în absolut toate domeniile, transformând România dintr-o ţară capabilă să fabrice diamante sintetice, elicoptere, avioane, tancuri, locomotive, vagoane, tractoare, combine; o ţară care deţinea a patra flotă maritimă comercială europeană, un sistem integrat petrochimic, cum puţine state aveau, centrală atomică, industrie siderurgică, de anvelope, confecţii, armament; o ţară în top la nivel educaţional, sportiv şi ştiinţific - într-o ţară părăsită, distrusă, cu cel mai mare grad de analfabetism funcţional din Europa, cu toate resursele vândute pe nimic de trădătorii ce s-au perindat la conducerea ţării.

Aceiaşi trădători, din cauza cărora România a pierdut chiar şi dreptul de a-şi marca aurul, au decis să mute, între anii 1992 şi 2002, 61 de tone de aur din rezerva naţională spre a fi păstrate la Londra.

Ipotetic vorbind, astăzi, poate fi constrâns un guvern al României să nu adopte anumite măsuri mai puţin populare pentru anumite ţări sau multinaţionale, dar necesare pentru ţară, de frica pierderii acestui aur? Am fi naivi să nu credem asta.

În zilele noastre, când România este membră a UE şi a NATO, nu mai există niciun motiv real pentru ca bogăţia ţării să fie păstrată de altcineva, şi nu de noi. După modelul Poloniei, care şi-a repatriat cele 100 de tone de aur depozitate în Londra, şi noi credem că a venit timpul să facem două lucruri esenţiale:

1. Să ne asigurăm că aurul chiar mai este acolo.

2. Să începem imediat procedurile de repatriere şi să-l aducem acasă, în seifurile Băncii Naţionale a României.

Aşadar, la fel cum face Trump în SUA, cu Fort Knox, propun formarea unei comisii parlamentare care să meargă la Londra, să verifice existenţa aurului românesc şi să confirme situaţia. Iar de îndată ce avem confirmarea, să începem procesul de repatriere a aurului nostru. Este al nostru, aparţine poporului român şi trebuie să fie în grija lui!

Mulţumesc.

Domnul Cătălin Drulă:

Mulţumesc.