Parliamentary debates

Domnul Ioan Oltean:

Îl invit la microfon pe domnul deputat Daniel Gheorghe, din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, şi-l rog să se pregătească pe domnul Cătălin Tiuch din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Andrei Daniel Gheorghe:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează: "Ultima generaţie de sacrificiu".

În noiembrie 1996 aveam doar 11 ani şi l-am văzut de acasă la televizor pe preşedintele Emil Constantinescu de la balconul Universităţii Bucureşti, în marea euforie publică a alegerii sale, cum avea să facă o afirmaţie care va rămâne întipărită în mintea copilului de atunci: "Nu vor mai fi generaţii de sacrificiu, vremea generaţiilor de sacrificiu a trecut!" M-am uitat cu speranţă şi mirare la acest om care părea să promită generaţiei tinere de atunci, dar şi generaţiei foarte tinere a acelor clipe, generaţie din care fac parte, ieşirea românilor de sub ceea ce cronicarii medievali defineau de multe secole a fi statul omului "supt vremi". Părea că pentru românii anilor 2000 se întrezăreşte un fel de sfârşit al istoriei ŕ la Fukuyama, o ieşire la liman a unei ţări în care o treime din populaţie trăise trauma celui de-Al Doilea Război Mondial încheiat cu ocupaţie sovietică şi, în care, cu excepţia preşcolarilor, mai toţi cetăţenii de atunci simţiseră pe pielea lor ceea ce a însemnat regimul totalitar comunist.

Din păcate, anii care au trecut repede nu au făcut decât să contrazică teoria entuziastă a Preşedintelui Constantinescu. Generaţia noastră, generaţia celor născuţi în climatul de frig-foame-frică al anilor ’80, generaţia copiilor anilor ’90, ani ai speranţei şi freamătului intens politico-social, se găseşte şi ea la rândul ei atrasă în malaxorul generaţiilor de sacrificiu.

Suntem, domnilor, o generaţie de sacrificiu high-tech, o generaţie care, deşi foloseşte cele mai revoluţionare şi SF inovaţii ale tehnologiei informaţiei, care, deşi este în proporţie de peste jumătate licenţiată universitar şi puternic legată de lumea cosmopolită a postmodernităţii, are dificultăţi în a-şi întemeia o familie, mai mari decât aveau străbunicii noştri în perioada interbelică, suferă de o rată reală a şomajului care se învârte undeva în jurul cifrei de 40% şi este bântuită de sindromul lipsei de orizont şi al incapacităţii de a răzbi într-un mediu social antivaloric şi neconcurenţial.

Deseori, tineri români oneşti şi cu frică de Dumnezeu, după 18 ani de şcoală temeinică, se văd nevoiţi să-şi caute viitorul făcând munci mult inferioare pregătirii lor, în ţări străine. Guvernările ultimilor ani nu au ştiut sub nicio formă să ia măsurile care ar fi putut face eliberarea generaţiei 21-35 de ani de astăzi de sub stigmatul sacrificiului istoric: stimularea mediului antreprenorial în vederea creşterii numărului locurilor de muncă, oferirea unui climat real de egalitate de şanse, dezvoltarea mediului concurenţial în economie şi cultură, încurajarea valorilor autentice din societatea românească şi, mai presus de orice, investiţia în educaţie şi în cercetare. În loc să fie promovate adevăratele valori, cei care s-au perindat pe la guvernare, cu mici excepţii, nu au făcut decât să menţină şi să întreţină reţele clientelare ale statului neocomunist şi să tolereze proliferarea în societatea românească a doi fermenţi de dezagregare morală: şmecheria şi parvenitismul.

Consider că în România de azi cea mai dificilă problemă a tinerei generaţii o reprezintă lipsa locurilor de muncă, dublată de lipsa unor perspective profesionale reale pe termen mediu şi lung, care să le permită acestora să asigure stabilitatea individuală, familială şi comunitară, necesară continuării şi întăririi proiectului de dezvoltare a naţiunii române. Există de asemenea şi riscul ca numeroşi români din noua generaţie să trăiască până dincolo de pragul maturităţii într-o continuă fugă de sărăcie, care să-i priveze de viaţa decentă pe care o merită pe deplin.

Din păcate, astăzi putem vorbi cu greu de o guvernare reală în România, şi mai curând de o teleguvernare socialistă condusă de un tele-prim-ministru, o teleguvernare cu numeroase "realizări" în planul imaginii şi al propagandei, sub care se ascund blocajul general macroeconomic, şomajul uriaş în rândul tinerilor, lipsa investiţiilor, birocratismul cronic şi fiscalitatea care scade cu un metru şi avansează cu doi metri.

Cred că România are nevoie tot mai puţin de această teleguvernare ineficientă şi superficială şi tot mai mult de un climat guvernamental stimulativ, concentrat pe creşterea productivităţii şi capitalizării, coroborate cu relaxarea fiscală. Atunci când mediul economic productiv este stimulat, economia privată dă naştere în chip natural şi profitabil la locuri de muncă stabile şi bine plătite.

Cred că avem nevoie de o serie de măsuri concrete care ar putea dinamiza dezvoltarea de noi locuri de muncă şi ar putea ameliora totodată problema şomajului masiv în rândul tinerilor. Dintre acestea, aş enumera: scutirea de plată a tuturor contribuţiilor către stat pe ultimele două luni din an a societăţilor care dovedesc achitarea integrală a obligaţiilor fiscale pe primele 10 luni din an, dublată de creşterea numărului de angajaţi în anul în curs cu minim 20%, cât şi scutirea de toate obligaţiile fiscale pe ultima lună din an a tuturor societăţilor care, pe lângă achitarea integrală a dărilor către stat în primele 10 luni din an, dovedesc faptul că au crescut numărul angajaţilor cu o sumă între 10-20% din numărul total de angajaţi, crearea sub gestiunea CEC-ului a unui fond special de susţinere a tinerilor antreprenori care dovedesc performanţă în sectoarele producţiei directe şi acordarea de facilităţi fiscale angajatorilor care preiau forţă de muncă tânără calificată în domeniul de activitate al respectivei companii.

Generaţia noastră are dreptul de a trăi demn şi liber în România, tinerii au dreptul de a fi lăsaţi a construi temeinic, într-un mediu în care există respect pentru valoare şi în care pot asigura viitorul naţiunii române. Generaţia mea nu acceptă să fie o generaţie eşuată.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Sper să ai noroc să fiţi ultima generaţie de sacrificiu. Sper să aveţi voi acest noroc.