|
Domnul Paul Dumbrăvanu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Doamnelor şi domnilor, Vă supun atenţiei o problemă foarte importantă. În prezent, în România se realizează cinci tipuri de transplant: de rinichi, inimă, ficat, pancreas şi cornee. Un alt şaselea tip de transplant, extrem de important pentru pacienţii din ţară, este cel de plămâni, anual, în România, peste 200 de pacienţi având nevoie urgentă de transplant, din cei peste 12.000 de români care suferă de o boală cronică pulmonară. Din păcate, o astfel de intervenţie nu este posibilă în niciun centru medical din ţară, deşi pregătirea pentru o astfel de intervenţie a început încă din anul 2009. În anul 2015, Ministerul Sănătăţii a alocat fonduri pentru renovarea unei clădiri din cadrul Institutului "Marius Nasta", însă nu şi pentru dotarea sălilor de operaţie. Nici până în prezent, în România anului 2016, stat membru al Uniunii Europene, nu există dotările necesare prelevării de plămâni ori transplantului de plămâni. În această situaţie, singura şansă a românilor ce au nevoie de transplant de plămâni rămâne o clinică din Austria. Problema cu care pacienţii din România se confruntă este una cu atât mai gravă, cu cât nu suntem membri Eurotransplant, organizaţia care gestionează şi intermediază prelevarea şi acordarea de organe în Europa. Din acest motiv, începând cu luna februarie a acestui an, operaţiile de transplant de plămâni pentru pacienţii din România au fost sistate, iar pacienţii aflaţi pe listele de aşteptare pentru transplant la acea clinică au fost scoşi de pe liste. Nici până în acest moment situaţia nu a fost remediată. Am solicitat Ministerului Sănătăţii informaţii cu privire la costurile estimate pentru dotarea sălilor de operaţie în vederea realizării transplantului de plămâni, precum şi data până la care vor fi alocate fondurile necesare realizării acestei investiţii. Voi urmări cu mare atenţie evoluţia acestei situaţii. Independent de apartenenţa la Eurotransplant, România are obligaţia de a respecta drepturile fundamentale ale cetăţenilor săi. Lipsa unui centru medical adecvat prelevării de plămâni şi transplantului de plămâni echivalează cu încălcarea flagrantă a dreptului la viaţă, integritate fizică şi psihică şi a dreptului la ocrotirea sănătăţii. Deşi salut colaborarea pe care am avut-o, de-a lungul timpului, cu Eurotransplant, cred cu tărie că un stat nu poate să se bazeze integral pe sprijinul sistemului de sănătate ori al instituţiilor altor state. Consider că acest sprijin este mai mult decât bine-venit, în situaţia în care sistemul de sănătate din România nu are capacitatea de a gestiona un număr mare de cazuri ori cazuri de o complexitate sporită. Însă nu trebuie să reprezinte unica soluţie a acestei ţări. Îmi doresc să fiu martorul unei reacţii imediate a Ministerului Sănătăţii şi a instituţiilor ce au atribuţii în acest domeniu, în vederea găsirii unei soluţii, şi sper ca această soluţie să nu fie doar una de moment, ci o soluţie pe termen lung, care să asigure dreptul la viaţă şi la sănătate tuturor cetăţenilor României. Vă mulţumesc. Deputat Paul Dumbrăvanu.
|