Nicoleta-Cătălina Bozianu
Nicoleta-Cătălina Bozianu

Sittings of the Chamber of Deputies of October 17, 2017

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.147/2017
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of October 17, 2017

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.7 Nicoleta-Cătălina Bozianu - declaraţie politică având subiectul "Menţinerea în funcţie a ministrului Liviu Pop, o dovadă a lipsei de respect pe care o manifestă PSD faţă de români";

 

Domnul Ben-Oni Ardelean:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

În continuare, dau cuvântul, din partea Grupului parlamentar al USR, domnului Matei Dobrovie. Nu este.

Din partea aceluiaşi grup, doamna Oana Bîzgan. Nu este.

Din partea aceluiaşi grup, domnului Emanuel Ungureanu. Nu este.

Doamna Lavinia-Corina Cosma. Nu este.

Trecem mai departe.

Din partea Grupului parlamentar al PMP, doamnei Cătălina Bozianu.

Video in format Flash/IOS

Doamna Nicoleta-Cătălina Bozianu:

Bună dimineaţa!

Declaraţia mea politică se intitulează "Menţinerea în funcţie a ministrului Liviu Pop, o dovadă a lipsei de respect pe care o manifestă PSD faţă de români".

Stimaţi colegi,

Acum o lună, odată cu începerea noului an şcolar, remanierea ministrului educaţiei, Liviu Pop, s-a dovedit a fi o urgenţă naţională. Haosul produs în sistemul de învăţământ, criza manualelor pentru gimnaziu, lipsa de implicare în rezolvarea problemelor infrastructurii şcolare, toate acestea erau temeiuri suficiente pentru ca domnul Pop să fie demis. Dacă mai adăugăm şi modul în care ministrul educaţiei obişnuieşte să se exprime în public, atunci niciun premier şi niciun lider al Partidului de guvernământ nu ar avea motive de amânare a acestei decizii fireşti.

Cu toate acestea, la remanierea guvernamentală din această săptămână, Liviu Pop a lipsit de pe lista miniştrilor schimbaţi din funcţie. Consider acest lucru o sfidare a tuturor copiilor de vârstă şcolară, a părinţilor acestora şi a bunului-simţ. De asemenea, menţinerea cu orice preţ în funcţie a lui Liviu Pop dovedeşte dispreţul pe care liderii PSD îl au faţă de educaţie, precum şi incapacitatea acestui partid de a promova oameni competenţi şi decenţi intelectual, care să reprezinte modele pentru copiii noştri.

Dragi colegi, este evident pentru oricine că această remaniere guvernamentală nu are drept scop înlocuirea unor miniştri mai puţin competenţi sau mai puţin integri cu alţii care se potrivesc mai bine cerinţelor oamenilor din această ţară. Scopul acestei remanieri este reglarea de conturi între diferitele grupări de interese politice şi economice din PSD, din jurul sau din spatele acestui partid.

Din păcate, cei care suferă din cauza războaielor politicianiste dintre liderii PSD sunt românii. Cetăţenii decontează şi instabilitatea politică, şi incompetenţa economică a guvernării.

Ar fi fost, de aceea, un gest de minim respect faţă de oamenii care plătesc distracţia politică a domnilor Dragnea şi Tudose, ca, la pachet cu miniştrii căzuţi victimă acestor răfuieli, să fie demis şi cel mai dezastruos ministru din Guvern: Liviu Pop, de la educaţie. Din respect pentru români, domnilor Dragnea şi Tudose, vă cer să-l demiteţi!

Cătălina Bozianu, deputat, Prahova.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ben-Oni Ardelean:

Vă mulţumesc foarte mult.