Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of September 18, 2019
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.101/2019
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of September 18, 2019 |
Sittings of the Chamber of Deputies of September 18, 2019
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.7 | Constantin Avram - declaraţie politică: "Pentru ALDE, conservarea actualelor structuri, politica de alianţe şi votarea moţiunii de cenzură devin priorităţi de importanţă naţională!"; | ![]() |
||
| ................................................ | |
|
|
Domnul deputat Constantin Avram, Grupul parlamentar ALDE. Se pregăteşte domnul Giureci-Slobodan Ghera, Grupul parlamentar al minorităţilor. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Nu am crezut vreodată, până acum, că "zorii refacerii partidului unic, ca demn urmaş al Partidului Comunist Român", vor apărea atât de curând, adică după numai 30 de ani de la Revoluţia Română. Afirm aşa ceva deoarece, în tendinţa şi eforturile disperate ale partidului de guvernământ, de destructurare a foştilor aliaţi, remarcăm faptul că politica de inserţie a persoanelor agreate de PSD, din celelalte partide politice, a devenit evidentă şi a început să dea roade, tocmai acum când ALDE a ieşit de la guvernarea ţării, când ne amintim că aşa au dispărut şi partidele care s-au apropiat de Partidul Social Democrat, adică PSDR, PRM, Partidul Conservator, PP-DD. În acest context, trebuie să ne amintim de Ordonanţa nr. 55 din 28 august 2014, când PSD, dintr-un număr de total de 3.186 de primari, a acaparat nu mai puţin de 450 de primari, iar PNL a pierdut 258, PDL - 243, iar ALDE - 6 primari, ca să nu mai vorbim de viceprimari, de consilieri locali şi judeţeni. Zilele trecute, din dorinţa de a rămâne la guvernare, premierul României, Viorica Dăncilă, "a convins" cinci deputaţi şi doi senatori din grupurile parlamentare ALDE, prin ofertare directă, încercând destructurarea, la nivel înalt, a fostului partener de guvernare. Opinia publică românească a observat şi condamnat ferm astfel de demersuri de racolare intensă, de către PSD, a parlamentarilor ALDE care au dorit să rămână la guvernare, după ce, în forurile statutare, aceştia au votat "cu două mâini" ieşirea de la guvernare! Astfel, viitorul grupului politic ar fi pus sub semnul întrebării, dar noi, cei care am rămas ataşaţi valorilor democratice prin proiectul ALDE, avem puterea să-l revigorăm! Mai nou, Partidul Social Democrat introduce în dezbatere Ordonanţa nr. 40/2019, prin care se propune alegerea preşedinţilor de consilii judeţene prin vot uninominal şi într-un singur tur de scrutin, adică, practic, doreşte să pună capăt pluripartitismului în România, principalul atribut al democraţiei româneşti! De aceea, PSD, în ochii opiniei publice, îşi asumă riscul de a deveni principalul pericol la adresa vieţii democratice din ţara noastră. Deputaţii ALDE nu vor vota niciodată un asemenea proiect legislativ, pentru că rămân de partea valorilor democratice, câştigate prin Revoluţia Română! Mai avem 9 luni până la alegerile locale şi 15 luni până la alegerile parlamentare. Deci timpul ne este un puternic aliat şi să sperăm că aşa va fi! Iată de ce, pentru ALDE, conservarea actualelor structuri, politica de alianţe şi votarea moţiunii de cenzură devin priorităţi de importanţă naţională! Vă mulţumesc. Deputat ALDE de Bacău, Constantin Avram. |
|
|
Domnul Marilen-Gabriel Pirtea: Mulţumim frumos, domnule deputat. |


