Dragoş Gabriel Zisopol
Dragoş Gabriel Zisopol

Sittings of the Chamber of Deputies of May 12, 2021

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.76/2021
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of May 12, 2021

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.7 Dragoş Gabriel Zisopol - declaraţie politică referitoare la "Genocidul pontic - 19 mai - Ziua Memoriei";

 

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Are cuvântul domnul deputat al minorităţilor naţionale, Ghervazen Longher? Nu este.

Domnul deputat Dragoş Zisopol?

Şi se pregăteşte domnul deputat, din partea grupului neafiliaţilor, Mihai Lasca.

Video in format Flash/IOS

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Stimate domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Stimaţi invitaţi,

Motoul declaraţiei mele politice aparţine fiicei unei supravieţuitoare a genocidului pontic - "...cea mai dramatică schimbare în Turcia a fost măcelărirea a 1,5 milioane de armeni, 750.000 de asirieni şi 353.000 de greci din Pont, şi marşurile cumplite ale morţii către surghiun a încă 1,5 milioane de greci din Turcia; marşuri ale morţii în care nenumăraţi alţi locuitori din Pont şi-au pierdut vieţile, totul petrecându-se între anii 1915-1923. Acest genocid, numit eufemistic «purificare etnică» şi «strămutare» a eliminat aproape în totalitate minorităţile creştine din Turcia şi a pus sfârşit, un sfârşit tragic, celor 3.000 de ani de istorie a grecilor din Pont".

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Genocidul grec se referă la exterminarea sistematică a supuşilor nativi eleni din Imperiul Otoman, înainte, în timpul şi după Primul Război Mondial. Genocidul a inclus masacre, deportări, expulzări, boicoturi, violuri, convertirea forţată la islam, recrutarea în batalioane de muncă, execuţii arbitrare şi distrugerea monumentelor culturale, istorice şi religioase creştin-ortodoxe.

După izbucnirea Primului Război Mondial, bărbaţii greci otomani cu vârste cuprinse între 21 şi 45 de ani au fost recrutaţi cu forţa în batalioane de muncă, unde majoritatea au pierit în condiţii îngrozitoare.

Începând cu anul 1915, sub pretextul necesităţilor militare, în interiorul imperiului şi în satele musulmane au fost deportate multe comunităţi greceşti, membrii acestora fiind nevoiţi să aleagă între islam sau moarte. Grecilor deportaţi nu li s-a permis să ia nimic cu ei. Jandarmii şi trupele neregulate otomane au comis masacre, au ars biserici şi şcoli, au confiscat banii şi obiectele de valoare din comunităţile elene, obiectele grecilor fiind vândute ulterior de către autorităţile otomane.

În perioada 1919-1922 - denumită kemalistă - "Comitetul Uniunii şi al Progresului" a continuat politica de exterminare a grecilor. În regiunea Pontului, kemaliştii au ars nenumărate sate greceşti. Un exemplu elocvent este regiunea Mitzmit, unde forţele kemaliste au ars peste 30 de sate greceşti şi au masacrat peste 12.000 de greci.

În septembrie 1922, la finalizarea Războiului Greco-Turc, kemaliştii şi-au marcat victoria prin arderea din temelii a oraşului Smyrna - Izmirul de astăzi -, masacrarea armenilor şi a grecilor.

Numărul victimelor genocidului din fostul Imperiu Otoman variază între 600.000 şi 1.000.000 de greci.

Semnarea, în iulie 1923, a "Tratatului de la Lausanne" pune capăt prezenţei greceşti în Asia Mică. Condiţiile impuse au desăvârşit purificarea etnică începută în Primul Război Mondial, prin schimbul creştinilor ortodocşi greci care au reuşit să supravieţuiască în Turcia, cu musulmanii care trăiau în Grecia. De asemenea, un număr egal de prizonieri de război greci şi turci au fost repatriaţi. Grecii care locuiau în Constantinopole - Istanbulul de astăzi - sunt singurii care nu au fost expulzaţi.

În 1955, Pogromul din Istanbul a făcut ca majoritatea locuitorilor greci rămaşi în Constantinopole să migreze.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Genocidul grecilor din Imperiul Otoman a fost recunoscut de statul elen în anul 1990. În 1994 a fost recunoscut genocidul care a avut loc în Pont, iar în anul 1998 a fost recunoscut genocidul de pe întreg cuprinsul Asiei Mici.

În decembrie 2007, Asociaţia Internaţională a Specialiştilor în Genocid a recunoscut genocidurile asirian şi grec.

Rezoluţii care recunosc campania otomană împotriva minorităţilor creştine drept genocid au fost adoptate şi de legislativele naţionale din: Cipru, Statele Unite ale Americii, Suedia, Armenia, Ţările de Jos, Germania, Austria, Republica Cehă etc.

Recunoaşterea genocidului pontic este un act de importanţă morală pentru familiile victimelor, dar şi pentru evitarea repetării unor asemenea atrocităţi.

În acest context, în Grecia şi în diaspora elenă, în data de 19 mai a fiecărui an, au loc ceremonii religioase de comemorare a victimelor genocidului pontic. Suntem cu toţii obligaţi să nu uităm şi să nu repetăm greşelile trecutului!

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Da.

Vă mulţumesc şi eu.