Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of May 19, 2021
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.81/2021
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of May 19, 2021 |
Sittings of the Chamber of Deputies of May 19, 2021
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.7 | Mihai Ioan Lasca - declaraţie politică intitulată "România trebuie salvată de trădători, prin unirea patrioţilor, şi nu prin vaccinarea poporului"; | ![]() |
||
| ................................................ | |
|
|
Domnul deputat Lasca Mihai Ioan, deputat neafiliat, Se pregăteşte domnul deputat Florian-Claudiu Neaga, Grupul parlamentar al PSD. |
|
|
Bună dimineaţa! Mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia mea politică de azi se intitulează "România trebuie salvată de trădători, prin unirea patrioţilor, şi nu prin vaccinarea poporului". Drag popor, Stimaţi colegi, A trecut mai bine de un an de zile de la debutul acestei înşelătorii globale numite COVID. Autorităţile române în martie 2020 au spus adevărul despre această gripă, iar apoi, după câteva săptămâni, cu toţii au schimbat registrul, ca la un semn primit din partea adevăraţilor lor stăpâni. Am înţeles rapid, toţi cei care astăzi suntem numiţi de premierul Cîţu "terorişti", că jocul de-a pandemia este unul pentru bani şi putere, control şi instaurarea unei forme de asuprire a populaţiei la nivel naţional şi global. Toţi cei care am atras atenţia asupra acestor abuzuri ale autorităţilor am fost cenzuraţi şi amendaţi constant, deşi avem dovezi şi declaraţii ale unor oameni de ştiinţă, medici, economişti şi avocaţi, renumiţi, care spun la unison că măsurile adoptate în numele aşa-zisei pandemii sunt încălcări grave ale drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. În acest moment, autorităţile promovează, prin presa aservită banilor publici, campanii masive de vaccinare cu un ser experimental, modificator genetic, cu ARN sintetic, care nu este deloc un vaccin în sensul clasic. Acest ser experimental a provocat, până în prezent, la nivel european, peste 7.700 de decese şi peste 300.000 de efecte adverse grave, mai multe decât toate vaccinurile cunoscute din ultimii 10 ani la un loc. După privatizarea României, privatizarea ADN-ului uman a devenit prioritatea Guvernului Cîţu, acesta spunând că doar aşa putem reveni la normalitate. Promovarea ideii vaccinării copiilor cu forţa, prin constrângerea obţinerii consimţământului părinţilor, sub ameninţarea amenzilor şi a decăderii acestora din drepturi, nu face altceva decât să arate, încă o dată, ce fel de hiene cu chip de oameni au ajuns să ne conducă. Despre părinţii copiilor care refuză vaccinarea acestora, politicieni ca Nelu Tătaru susţin la TV ca aceştia să fie decăzuţi din drepturile părinteşti. Iniţiatorii obligativităţii Legii vaccinării spun că aceşti copii aparţin statului, nu părinţilor care le-au dat viaţă, iar Cercel şi Rafila afirmă în declaraţiile lor publice că vaccinarea la copii e sigură, deşi, în realitate, există efecte adverse grave şi decese rezultate imediat după administrarea acestui vaccin la foarte mulţi adulţi. Vă anunţ că sunt şi eu părinte şi nu voi accepta niciodată ca statul să mă oblige sau să mă constrângă să îmi vaccinez copiii, sub ameninţarea că mă va amenda sau îi va lua de lângă mine, pentru că în acel moment, în România, va izbucni o revoluţie în adevăratul sens al cuvântului. Aviz amatorilor care fac declaraţii publice cu privire la cui aparţin copiii românilor! Stimaţi guvernanţi şi politicieni, Potoliţi-vă cu ieşirile şi abuzurile voastre, poporul suferă de pe urma lor, şi nu din pricina virusului! Minciuna, trădarea, vânzarea de neam şi ţară nu vor rămâne nepedespite nici de Dumnezeu, nici de poporul român! Pentru aceia dintre voi care aveţi suflet, raţiune, dragoste pentru ţară, iubire de viaţă şi Dumnezeu, vă chem pe toţi la unire în faţa poporului român pentru binele acestei ţări şi viitorul copiilor noştri. Acum a venit clipa să lăsăm la o parte vendetele, şantajele şi frica, să acţionăm împreună, uniţi pentru apărarea ţării... |
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Încercaţi să conchideţi! |
|
|
...a dreptăţii, a libertăţilor individuale şi naţionale, căci acestea sunt singurele stări politice care vor oferi poporului român viitorul aşteptat atât de mult timp. Aşa să ne ajute Dumnezeu! Mulţumesc. Deputat neafiliat Mihai Lasca. |


