|
Doamna Oana-Marciana Özmen: Mulţumesc, domnule preşedinte. Titlul declaraţiei mele politice de astăzi - "Importanţa colectării şi analizei datelor în formularea politicilor publice". Stimate domnule preşedinte de şedinţă, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Într-o lume tot mai complexă şi interconectată, România trebuie să îşi fundamenteze politicile actuale şi viitoare folosind informaţii verificate, obţinute din date sigure. Această abordare este esenţială nu doar pentru a sprijini un act de conducere eficient, ci şi pentru a consolida substanţial democraţia, prin consultare publică reală, constantă şi de impact. Colectarea şi analizarea datelor reprezintă prima şi cea mai critică etapă în formularea politicilor publice, stând la baza deciziilor informate. Statistica joacă un rol crucial în domenii precum energia, tranziţia energetică şi eficienţa energetică pentru clădiri şi industrie. Datele precise şi actualizate contribuie la dezvoltarea soluţiilor sustenabile şi la implementarea măsurilor necesare pentru un viitor mai verde şi mai eficient. Statistica oficială este vitală pentru toţi cei implicaţi în luarea deciziilor. Factorii de decizie şi administraţia se bazează pe date statistice pentru a elabora politici publice eficiente, economiştii folosesc aceste informaţii, iar cercetătorii şi sociologii analizează tendinţele şi comportamentul social într-un mod obiectiv şi riguros. În ultimii ani, am asistat la o creştere accelerată a volumului de date şi la dezvoltarea tehnologiilor digitale, care au simplificat colectarea şi procesarea informaţiilor într-un mod mult mai eficient. Instrumente precum inteligenţa artificială şi analiza de date au schimbat fundamental modul în care interpretăm şi utilizăm datele statistice. România dispune de resurse în acest sens, atât la nivel naţional, cum ar fi Institutul Naţional de Statistică, cât şi la nivel european, precum Eurostat, pe care trebuie să le valorifice eficient. În cel mai recent raport al său, publicat în iulie 2024, Comisia Europeană oferă o imagine detaliată asupra progreselor realizate pentru a îndeplini obiectivele şi ţintele digitale stabilite până în 2030. Anul acesta, raportul este însoţit pentru prima dată de o analiză a foilor de parcurs strategice naţionale referitoare la deceniul digital, care descriu măsurile, acţiunile şi finanţările planificate la nivel naţional pentru a sprijini transformarea digitală a Uniunii. Analiza Comisiei relevă că, în condiţiile actuale, eforturile colective ale statelor membre nu sunt încă suficient de îndrăzneţe pentru a atinge ambiţiile UE. Printre deficienţele identificate se regăsesc necesitatea unor investiţii suplimentare, atât la nivel european, cât şi la nivel naţional, în domenii precum competenţele digitale, conectivitatea de înaltă calitate, adoptarea inteligenţei artificiale şi analiza datelor de către companii, producţia de semiconductori şi dezvoltarea de ecosisteme de către start-up-uri inovatoare. România trebuie să pregătească o astfel de foaie de parcurs, să îşi intensifice eforturile în colectarea şi analiza datelor relevante...
|