|
Domnul Voicu Vuşcan: Mulţumesc, domnule preşedinte. După mai bine de 100 de zile de hei-rup reformist, măsurile se dovedesc a fi un bolovan ce atârnă de gâtul economiei. Suprataxările nu au adus mai mulţi bani la bugetul de stat, pentru simplul motiv că nu poţi lua mai mult de unde nu există mai mult. E o realitate tristă, cum la fel de tristă e realitatea că PNL nu prea mai are legătură cu liberalismul, fiind astăzi un partid a cărui doctrină contabilă nu se pupă nicicum cu realitatea. În ciuda propunerilor venite din partea PSD, menite să lase economia să respire şi să ofere o plasă de siguranţă categoriilor sociale cu venituri mici şi medii, domnul Bolojan şi-a pus în practică filosofia de suprataxare, fără o reducere reală şi concomitentă a cheltuielilor, astfel că suntem astăzi într-un tunel la capătul căruia nu se întrevede nicio luminiţă. Este cu atât mai trist cu cât domnia-sa conduce un partid liberal şi se presupune că înţelege cum funcţionează piaţa liberă. Şi e chiar mai trist că trebuie să-i transmitem noi, social-democraţii, că modalitatea eficientă de a avea mai multe încasări la buget este creşterea bazei de impozitare, nicidecum creşterea excesivă a unor taxe şi impozite. Este o lecţie pe care orice om cu minimă pregătire şi experienţă în lumea reală o cunoaşte. Pentru orice entitate, persoană fizică sau juridică, impozitele şi taxele sunt o cheltuială şi nu poţi cere ca acea entitate să cheltuie mai mult decât are. Impozitele şi taxele reduc consumul, care mai apoi se traduce într-o reducere a producţiei. Nu cred că ne mai putem permite să experimentăm în continuare cu abacul în mână, să proiectăm pe hârtie încasări care mai apoi nu se regăsesc în realitate. Cred că Guvernul trebuie să fie mai mult al României. Situaţia actuală cere măsuri de protecţie socială şi măsuri care să permită economiei să se dezvolte, iar PSD are datoria, în calitate de principal partid în cadrul coaliţiei de guvernare, să impună aceste măsuri. Mulţumesc.
|