Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of September 27, 2011
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.104/2011
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of September 27, 2011 |
Sittings of the Chamber of Deputies of September 27, 2011
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.8 | Marius Cristinel Dugulescu - declaraţie politică cu titlul "Protecţia cetăţenilor români peste graniţele României împotriva discriminării"; | ![]() |
||
| ................................................ | |
|
|
Daţi-mi voie să vă comunic că domnul Miron Ignat, tot din partea aceluiaşi grup parlamentar, al minorităţilor naţionale, a depus în scris. O să-l rog pe colegul de la PD să ia cuvântul. Domnule Lubanovici, doriţi să luaţi cuvântul după... Lăsăm şi tineretul să facă ceva. Hai, trei minute, dragă colega! Se pregăteşte domnul Vasile Popeangă, din cel mai îndepărtat punct al Gorjului. |
|
|
Domnul Marius Cristinel Dugulescu: Stimaţi colegi parlamentari, O veritabilă identitate europeană poate fi construită cu adevărat printr-un pact social nou, în jurul unor valori şi principii comune. Europa, în diversitatea sa, a devenit progresiv un important laborator de experimentare, îndeosebi pe planul drepturilor omului şi al necesităţii de a reinventa un drept comun, adică un "pluralism juridic ordonat", în care drepturile omului, principiul fundamental al demnităţii umane, să fie garantate şi pe deplin respectate. În mod regretabil şi inexplicabil, privind la evoluţia protecţiei drepturilor omului în spaţiul european, în data de 9 septembrie a.c., la Paris, au fost reţinuţi de poliţişti trei tineri români, studenţi la Universitatea Sorbona, pentru că fiecare dintre ei avea asupra sa un iPhone, iar în acea dimineaţă, în aceeaşi zonă a oraşului, un francez reclamase la poliţie faptul că i-a fost furat telefonul. Unul dintre poliţişti li s-a adresat celor trei tineri cu următoarea remarcă ofensatoare: "Gura, nu-mi plac românii!", iar după ce tânăra româncă a încercat să le explice poliţiştilor că studiază la Sorbona, i s-a răspuns: "Există o altă Sorbona, pentru săraci, pentru români?" Un alt caz care a frapat opinia publică din România şi din Franţa se referă la medicul român care susţine că a fost concediat de la un spital din sudul Franţei, din cauza naţionalităţii sale. Doamnelor şi domnilor deputaţi, asemenea cazuri şocante şi dramatice pentru Europa anului 2011 ne provoacă la serioase reflecţii de politică externă, în sensul întăririi mecanismelor de protecţie a cetăţenilor români aflaţi pe teritoriul altor state, o protecţie efectivă şi eficientă a drepturilor lor, luptând prin orice metode diplomatice împotriva oricăror forme de discriminare. Trebuie subliniat, în acest context, faptul că art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului statuează faptul că exercitarea drepturilor şi libertăţilor pe care Convenţia le recunoaşte trebuie să fie asigurată fără nicio deosebire bazată în special pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţa la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie. Faţă de această prescripţie normativă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat, prin dinamica jurisprudenţială, criteriile discriminării. Astfel, egalitatea de tratament este încălcată dacă diferenţierea nu are justificare obiectivă şi rezonabilă: scopul, dar mai ales efectele măsurii trebuie să permită aprecierea justificării. O diferenţiere de tratament admisibilă trebuie nu numai să urmărească un scop legitim, ci şi să se caracterizeze printr-un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul urmărit. Aşadar, în cele două cazuri concrete, a fost încălcat principiul nondiscriminării statuat în art.14 din CEDO, iar în cazul tinerilor studenţi s-a încălcat flagrant şi art. 3 privind rele tratamente aplicate în detenţie, împotriva demnităţii umane. Două criterii cumulative caracterizează, prin urmare, discriminarea: pe de o parte, o diferenţă de tratament în exercitarea drepturilor, pe de altă parte, lipsa unei justificări obiective şi rezonabile. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Asemenea cazuri inadecvate spaţiului european modern nu trebuie să conducă la tensiuni diplomatice, ci cu atât mai mult la parteneriate strategice între state, prin reconfigurarea mecanismelor de garantare şi protecţie a resortisanţilor statelor membre, în speţă, a cetăţenilor români, care trebuie să fie protejaţi împotriva oricăror forme de discriminare, cu respectarea plenară a principiului demnităţii umane. În calitate de membru al Comisiei pentru drepturile omului, culte şi minorităţi naţionale din Parlamentul României, consider că statul român trebuie să acorde urgent asistenţă juridică şi consulară gratuită cetăţenilor români aflaţi pe teritoriul altor state, dacă se află în situaţii similare celor trei tineri studenţi sau în cazul medicului român, luptând cu situaţii sociale inechitabile, fiind discriminaţi pentru originea lor naţională. Vă mulţumesc. |
|
|
Vă mulţumesc şi eu, domnule deputat. |



